Astăzi, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi 54 de viitori poliţişti care se vor alătura structurii de ordine publică şi siguranţă naţională au depus jurământul de credinţă. În prezenta conducerii inspectoratului şi ai membrilor de familie cei 54 de agenţi de poliţie care au promovat concursul organizat de Inspectoratul […]
Sănătate
Controalele care au fost făcute la ordinul Ministerului Sănătăţii, în spitalele din ţară, s-au lăsat cu sancţiuni pentru multe dintre acestea. Pe site-ul Ministerului Sănătăţii era publicat, în luna aprilie, după efectuarea primulul control, faptul că activitatea este suspendată la Spitalul din Lehliu-Gară. Managerul spitalului, Vasile Mircea Dîngă a declarat, pentru […]
În luna noiembrie, cu ocazia Zilei Mondiale a BPOC (bronhopneumopatie obstructivă cronică) medici, din 34 de oraşe, oferă spirometrii gratuite. Această analiză reprezintă investigaţia cea mai potrivită pentru a identifica BPOC şi pentru a afla ce vârstă au plămânii tăi. Testul se face simplu şi rapid iar rezultatele se dau […]
Ziua de 25 septembrie trebuia să vină cu multă bucurie, pentru familia Popescu. Revenită în țară, din Italia, special pentru a naște alături de familie copilul mult așteptat, Cristina Popescu s-a internat la Spitalul Județean de Urgență Călărași, acuzând contracții care anunțau nașterea. Totul a fost normal, până în noaptea […]
Un alt subiect mediatizat, în ultima vreme, în ceea ce privește Spitalul Județean de Urgență Călărași, a fost și acela al salariilor, plătite diferențiat, medicilor veniți din afara județului Călărași, care au încheiat contract de prestări servicii, lucrează pe secțiile care funcționează, la limită, ca număr de cadre medicale și […]
„Mă aflu într-o perioadă de evaluare, timp de trei luni și, dacă firma va fi mulțumită de managementul meu, voi rămâne, în continuare, în funcție. Am aflat din presă că aș fi interimar doar până în luna octombrie, pentru că, în contractul semnat de mine cu firma, nu sunt stipulate […]
Ministerul Sănătăţii a lansat în dezbatere publică, până pe 22 septembrie , proiectul unei Hotărâri de Guvern prin care sunt stipulate măsurile privind reorganizarea celor 40 de Servicii Judeţene de Ambulanţă din ţară. Acestea îşi vor pierde personalitatea juridică şi vor fi subordonate Serviciilor Regionale de Ambulanţă, ce vor fi […]
Recent numit în fruntea Spitalului Judeţean de Urgenţă Călăraşi, medicul primar, Mihai Nistor a început să cunoască, pas cu pas, multitudinea de probleme cu care se confruntă această unitate medicală, identificând, în acelaşi timp, soluţiile pentru redresarea activităţii. Managerul Mihai Nistor ne-a dat mai multe detalii privind situaţia existentă, în […]
La începutul anului, firma TETRAEDRU MEDICAL Consulting SRL a preluat managementul Spitalului Judeţean de Urgenţă Călăraşi. Privatizând managementul, Consiliul Judeţean Călăraşi a dorit să îşi “ia de pe cap” o povară, pe care s-o paseze, cu tot cu indicatori de performanţă, unei firme private. Pentru punerea în practică a acestui […]
La aproape şase luni, de când managementul Spitalului Judeţean de Urgenţă Călăraşi a fost preluat de firma Tetraedru Medical Consulting, lipsa medicilor specialişti a fost rezolvată, parţial. Miercuri, 28 mai, la o conferinţă de presă organizată de reprezentaţii acestei firme, împreună cu managerul spitalului dr. Romulus Dan Şerban, au adus […]
Deblocarea posturilor din sistemul sanitar va avea loc probabil în a doua jumătate a anului, în funcţie de cum se va face rectificarea bugetară, a declarat, miercuri, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, în cadrul întâlnirii cu conducerea Federaţiei Sanitas. În acest moment, angajările în sistem se produc după principiul ‘pleacă un […]
[easyrotator align=”left”]erc_8_1368118895[/easyrotator] Medicina este o meserie deloc uşoară, facultatea de specialitate fiind una dintre puţinele, din câte există acum, care cere, în continuare, ore întregi de studiu, seriozitate, pasiune. Mi-am propus să încercăm să îi cunoaştem şi altfel, pe doctorii care ne-au tratat la spital, pentru că, cine oare nu […]
În urmă cu mai bine de zece zile, preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Răducu Filipescu anunţa că îi dă un termen de o săptămână managerului, pentru a rezolva situaţia medicilor care lipsesc de pe unele secţii ale Spitalului Judeţean de Urgenţă. Cum termenul s-a scurs, ne-am adresat managerului Dan Romulus Şerban, […]
Unul din proiectele de hotărâre ce a fost supus aprobării consilierilor judeţeni, miercuri, 27 martie, s-a referit la modificarea structurii organizatorice a Spitalului Judeţean de Urgenţă Călăraşi. Astfel, pentru îndeplinirea măsurilor prevăzute în planul de conformare, înaintat de conducerea spitalului Ministerului Sănătăţii, în vederea menţinerii clasificării în categoria a III-a, […]
După scandalul iscat de plecarea medicilor din Spitalul Călărași, lucrurile se vor a intra în matcă. Aceasta este, cel puțin, declarația președintelui Consiliului Județean, Răducu Filipescu după situația apărută în urma semnării unui contract cadru de către manager, cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, pentru Ambulatoriul Integrat, care nu […]
În saptamâna 11-17.03.2013, Direcția de Sănătate Publică a înregistrat, prin sistemul de supraveghere a gripei si afectiunilor virale respiratorii, urmatoarele cazuri, la nivelul judetului Calarasi: Numar total de imbolnaviri diagnosticate clinic ca infectii de cai respiratorii superioare – 1192, cele mai multe cazuri fiind inregistrate la copii ( la grupa […]