Portret de medic: Dr. Paula Gheorghe
[easyrotator align=“left”]erc_8_1368118895[/easyrotator] Medicina este o meserie deloc uşoară, facultatea de specialitate fiind una dintre puţinele, din câte există acum, care cere, în continuare, ore întregi de studiu, seriozitate, pasiune. Mi-am propus să încercăm să îi cunoaştem şi altfel, pe doctorii care ne-au tratat la spital, pentru că, cine oare nu a trebuit să ajungă pe mâna unui medic, fie doar și pentru un simplu consult? Recunosc, că de medicul cu care am realizat acest interviu, mă leagă o veche prietenie, încă de pe vremea când încercam să îmi tratez o laringită ce se cronicizase, prin anul 1994.
I‑au trecut prin „mâinile de aur” mii de pacienţi, în cei 35 de ani de activitate, dar a rămas un om plin de modestie, căldură şi dăruire.
Facem cunoştinţă, altfel, în rândurile următoare cu medicul specialist ORL, dr. Paula Gheorghe.
O meserie, ca cea de medic, nu poate fi facută fără dăruire. Ce v‑a determinat să vă îndreptaţi către această carieră?
Temperamentul, meticulozitatea, conştiinciozitatea, un anumit mod de a fi…şi, de ce nu, o idee încolţită undeva, în copilărie: „aş vrea să devin doctoriţă”.
De cât timp v‑aţi dedicat acestei meserii şi unde v‑aţi început activitatea?
Faceţi un calcul: 1978–2013. Oare au trecut 35 de ani? Spitalul Judeţean Călăraşi, prima promoţie de medici stagiari. Se schimba sistemul de stagiatură pentru medici, se iniţia stagiatura în spital. Şi, îmi place să spun, nu fără nostalgie şi chiar dacă risc să fiu acuzată de lipsă de modestie, că am fost şefa primei promoţii de stagiari din Spitalul Judeţean Călăraşi.
Călăraşiul este locul în care v‑aţi născut? De ce ati ales să rămâneţi în Călăraşi să profesaţi?
Nu. Şi eu şi soţul meu suntem bucureşteni. Aş fi putut să rămân să fac stagiatura în Bucureşti, având şi medie mare şi prioritate „de buletin” cum se spunea. Însă soţul meu era deja medic la Dispensarul Roseţi de 2 ani, iar eu mă familiarizasem deja cu locurile şi chiar cu oamenii.
Să spunem că nu doar dvs. sunteţi medic în familie, ci şi soţul dvs., binecunoscutul chirurg, Constantin Gheorghe. Cât de important este să fii în aceeaşi sferă de activitate cu partenerul de viaţă?
Sigur, e foarte important. Dovadă că, după 40 de ani, suntem tot împreună. Am plecat împreună la specializare şi ne-am întors, eu ca specialist ORL, soţul meu ca specialist chirurgie generală şi, iată-ne…tot aici.
De‑a lungul carierei medicale, aţi avut multe cazuri de urgenţă pe care le-aţi rezolvat. Care vi s‑au părut cele mai grele?
Nicio urgenţă nu este uşoară. Diferenţa au făcut‑o pacienţii.
Satisfacţia unui medic, este aceea când vede că pacientul este vindecat. Poate deveni o rutină tratarea unui pacient sau este, de fiecare dată, o nouă provocare?
În profesia de medic este tratat bolnavul, nu boala. De unde expresia: „nu există boli, ci bolnavi”. Fiecare pacient este o nouă provocare şi nu aceea de a lupta unul împotriva celuilalt, ci aceea de a lupta împreună pentru a învinge boala!
Pasiunea pentru medicină s‑a transmis, în familie, fiul Bogdan, călcând pe urmele părinţilor săi. Este această influenţă, nerostită, a părinţilor asupra copiilor de a se îndrepta către activitatea pe care ei o desfăşoară?
Da, pasiunea s‑a transmis, însă direcţia s‑a adaptat la provocările societăţii moderne, el activând în domeniul profilaxiei şi tratamentului dependenţei de droguri.
Ce a însemnat activitatea dvs. în Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi şi unde vă pot găsi acum pacienţii?
Revenind, aş putea spune că 35 de ani reprezintă „ceva”; legătura continuă să existe prin activitatea de la Cabinetul de specialitate Chirurgie-ORL unde pacienţii ne pot găsi oricând au nevoie.
Care este cea mai mare mulţumire după toţi aceşti ani de activitate?
Mulţumirea este că pacienţii mă caută, indiferent unde îmi desfăşor activitatea, că mulţi nu m‑au uitat şi că, trebuie să spun, mulţi dintre primii pacienţi din acest oraş ne-au devenit prieteni dragi.
