La începutul anului, firma TETRAEDRU MEDICAL Consulting SRL a preluat managementul Spitalului Judeţean de Urgenţă Călăraşi. Privatizând managementul, Consiliul Judeţean Călăraşi a dorit să îşi “ia de pe cap” o povară, pe care s-o paseze, cu tot cu indicatori de performanţă, unei firme private. Pentru punerea în practică a acestui lucru, a fost trimis managerul, dr. Dan Romulus Șerban, medic ortoped, fost şef de secţie în Spitalul Floreasca.
Săptămâna trecută, după 5 luni ca manager al spitalului, acesta şi-a prezentat demisia. Aparent, asupra firmei TETRAEDRU şi, implicit asupra managerului, apăsa ultimatumul dat de preşedintele Consiliului Judeţean, Răducu Filipescu ca, până în luna noiembrie, să fie aduşi medici pe secţiile deficitare din spital. Parcurgând interviul de mai jos, veţi găsi cauzele ce au determint demisia managerului. Activitatea managerului Şerban, în această perioadă, a debutat cu divergente puternice, cu o mare parte dintre medicii spitalului, legată de încheierea contractelor de muncă în Ambulatoriu, în detrimentul cabinetelor private, acţiune încheiată cu demisiile unor doctori cunoscuţi la nivelul judeţului, şi nu numai, dar şi cu plusuri financiare în contractul încheiat cu CJAS Călăraşi, pentru Ambulatoriul Integrat. Am, privind serviciile medicale prestate. În ultimul interviu, în calitate de manager, pe care a dorit să îl acorde ziarului nostru, dr. Dan Şerban a afirmat că a găsit spitalul cu indicatori negativi, şi că îl lasă într-o situaţie stabilă şi bună.
Cum au fost cele, aproape, 6 luni pe care le-aţi petrecut la Călăraşi?
D. Șerban: Au fost grele, pentru că am discutat mult cu medicii, privind activitatea lor. În momentul în care le-am cerut să facă diverse lucruri, legale, de altfel, au început să spună, pe rând, că nu le fac. De exemplu, pe cardiologie, medicul venea, de luni până vineri, la program, până la ora 16.00, fără a face gărzi. Solicitându-i acest lucru, pasul următor a fost să-şi dea demisia. Acesta a fost un şantaj.
A urmat şantajul medicilor cu cabinete particulare, pe care nu puteam să-i suplinesc. Problema era că dacă nu reuşeam să facă contracte cu ei în Ambulatoriu, cum aş fi putut să spun că am o Policlinică performantă? Ce fel de spital am fi fost, fără contracte pe interne, pe neuro sau cardiologie, în policlinică?
Ca să trec totul prin spital, însemna o cheltuială prea mare. Aceasta a fost partea cea mai grea, pentru că, partea de administraţie am făcut-o chiar cu multă imaginaţie. Ca atare, luând spitalul de la nişte indicatori negativi, în aceste cinci luni, chiar sub presiunile unor colegi de-ai dvs., din presă, pot spune că spitalul este destul de aşezat. Şi eu spun că oamenii au început să înţeleagă intenţiile mele, chiar şi acei doctori care, iniţial, mă luaseră drept cel mai mare duşman al lor, şi care, prin intermediul unei părţi a presei locale, au făcut presiuni asupra mea.
Ce se întâmplă acum în Spitalul Judeţean? Cum simţiţi că sunt trataţi pacienţii?
D. Șerban: În primul rând, am văzut că au mai multă încredere în sistem. În plus, faptul că am fost făcut “celebru” în presă, le-a creat percepţia că e cineva acolo care se mai ia de medicii care greşesc. Şi mulţi pacienţi veneau să-mi reclame diverse aspecte. Sigur, sunt destule lucruri de ordin subiectiv, emoţional, prezentate de pacienţi, dar când au avut dreptate, nu m-am ferit să atrag atenţia medicilor respectivi, pentru a corecta eventualele deficienţe. Sigur, Călărașiul are mare nevoie de medici, dar trebuie să mai existe cineva care să le mai pună stavilă, atunci când lucrurile nu sunt tocmai în regulă. “Dacă președintele Filipescu nu are ceva în plus, cu care să-i bată pe ceilalţi, nu are cum să aducă medici la Călărași”
Demisia dvs. are legătură şi cu impunerea Consiliului Judeţean de a completa numărul medicilor din secţiile deficitare?
D. Șerban: Nu! În fapt, cererea domnului preşedinte Filipescu, de a aduce medici până în noiembrie, demonstrează că dânsul nu provine din sistemul de sănătate, pe care nu are cum să-l cunoască. E ca şi cum Ponta i-ar cere ministrului Nicolaescu să aibă medici în toată ţara, să nu mai plece niciunul.
Domnul preşedinte Filipescu ar trebui să înţeleagă că este într-o concurenţă europeană, un medic nevenind la Călăraşi, în condiţiile în care este mai bine plătit într-o comună dintr-o altă ţară europeană. În mod firesc, capitalul va impune migrarea, nu domnul preşedinte. Dacă nu are ceva în plus, cu care să-i bată pe ceilalţi, nu are cum să-i aducă!
“Am primit o ofertă de a lucra în Franța
Acum cunoaşteţi Spitalul Județean din interior, cu ce “arme” s-ar putea bate Călărașiul cu alte spitale?
D. Șerban: Ştiţi, eu am primit o ofertă din Franţa. Mi s-a prezentat dotarea spitalului, condiţiile în care voi profesa şi salariul pe care mi-l pot oferi. Undeva la 6-7.000 de euro, cu tot cu gărzi. Enorm, faţă de România. Şi nu este într-o zonă centrală a Franţei, este undeva lângă graniţa cu Belgia, într-un oraş cu mult mai mic decât Călăraşiul. Din acest punct de vedere, domnul Filipescu nu poate concura cu acel orăşel din Franţa. Iar sistemul de sănătate din Franţa e asigurat, e performant.
Asta arată faptul că trebuie să înţelegem că suntem într-o concurenţă europeană. Ce ar trebui să facă, domnul Filipescu, în acest caz, ar fi, în primul rând, să asigure platoul tehnic, pentru că nu poţi face anestezie cu 5-6 aparate care se tot strică, fiind foarte vechi. Nu poţi face ortopedie, fără avea C-ARM, iar pacienţii vor pleca înspre Bucureşti, inducând în mintea călărăşenilor că aici nu se poate face treabă. Nu se poate, nu pentru că medicii nu au competenţe, ci pentru că nu au aparatura tehnică adecvată. De aceea, am zis că trebuie asigurat platoul tehnic. Pot spune că, în această perioadă de timp, am beneficiat de sprijinul primăriei Călăraşi, care a asigurat locuinţele de serviciu pentru medici.
E nevoie de aparatură în spital
Care sunt cererile pe care le-aţi lăsat pe masa Consiliului Judeţean, în ceea ce priveşte bună funcţionare a spitalului?
D. Șerban: Exista înţelegere, la nivelul Consiliului Judeţean, legislaţia limitează, însă, posibilităţile lor de a interveni. E nevoie de foarte multe aprobări, până la nivelul ministerului, pentru a putea face anumite lucruri pe care eu le-am solicitat. Iar Consiliul Judeţean Călăraşi, chiar dacă este proprietarul spitalului, nu poate face ce vrea el.
Ce solicitări aţi făcut mai exact?
D. Șerban: Pentru aparatura necesară anesteziilor, pentru ortopedie, unde nu există
C-ARM-ul, nu sunt aparate pentru chirurgia plastică, nu există aparatura pentru operaţii oftalmologice. Degeaba am doi medici oftalmologi, dacă ei nu pot să opereze. Ei pun ochelari şi picături în ochi. Mai pot aminti necesarul asigurării aparaturii pentru chirurgia de zi, şi mai sunt şi altele. În plus, condiţiile de spitalizare nu sunt dintre cele mai bune şi ar trebui refăcută toată infrastructura. Dacă nu, legislaţia ar trebui să permită intervenţia privatului în amenajarea şi dotarea unor secţii. Dar nu există posibilitatea asta, totul este foarte bine strâns în mână, nu ai voie să te atingi de sistem. Eu, ca unitate medicală, nu voi avea niciodată suficienţi bani să bag în spălătorie, în bucătărie, în plus asigurările de sănătate nu acoperă numărul de pacienţi pe care-i văd, şi, implicit, serviciile sunt mai proaste.
O altă problemă a sistemului este dotarea tehnică a ATI-ului care îndepărtează, în timp, pacienţii de spital, în mod normal, tendinţa fiind să se îndrepte spre spitalele mai bine dotate, la Bucureşti sau Constanţa.
O altă problemă pe care o menţionez, este cea a lifturilor. În prezent, am limitat accesul personalului medical cu acestea, pentru a putea fi utilizate de cazurile de urgențe, când pacientul trebuie deplasat cu targa. O blocare a lifturilor, ar perturba serios tot ciclul funcţional.
Sistemul privat va trebui să intre în concurenţă cu sistemul de stat
Aveţi încredere că sistemul de sănătate din România va funcţiona cum trebuie în următorii ani?
D. Șerban: Nu sunt prea optimist. Dacă nu se va crea sistemul de asigurări de sănătate privat, mai devreme sau mai târziu, sistemul de sănătate se va bloca. Sistemul privat va trebui să intre în concurenţă cu sistemul de stat, astfel încât să nu mai existe monopol în sănătate. Sigur, se pune problema persoanelor neajutorate, dar pentru acestea va trebui realizat un pachet minimal de servicii de sănătate. Lucru care nu s-a făcut de 23 de ani, deşi este absolut necesar.
Care a fost reacţia firmei în momentul în care v-aţi anunţat demisia?
D. Șerban: Iniţial, au fost surprinşi, dar după o discuţie cu directorul general al firmei, i-am explicat acestuia că decizia mea survine nu ca o reacţie la cald, de moment. Gestul meu a fost previzibil, după corespondenţa electronică pe care am purtat-o cu acesta, în timp, prin care mi-am exprimat nemulţumirile legate de contractul meu.
Administratorul firmei ar fi dorit să continuăm relaţia de colaborare, iar răspunsul pe care îl aşteptam de la dumnealui, era de a rezolva problemele. Convenisem asupra unui salariu, dar, din păcate, acest fapt nu s-a respectat. În fond, în toată această perioadă, eu am stat la Călăraşi pe banii mei. Şi a fost o perioadă în care mi-am respectat munca,
n-am avut timp să vizitez nici Grădina Zoologică sau parcul central al oraşului.
Veţi da curs ofertei de a lucra în Franţa?
D. Șerban: Oferta este, pentru început, pe 6 luni, şi voi face ca şi aici, naveta săptămânal. Voi pleca singur şi voi vedea, pe parcurs, ce voi face, dacă îmi aduc şi familia sau dacă mă voi reîntoarce.
Cum vedeţi viitorul Spitalului Judeţean Călăraşi, şi mă refer la perioada imediat următoare de timp?
D. Șerban: Vreau să vă spun că nu-l văd foarte bine. Mai sunt 10 oameni care ar trebui să vină, şi nu ştiu dacă se va întâmpla acest lucru. Şi asta, pentru că latura socială este extrem de importantă. Celor care vor termina rezidenţiatul trebuie să le oferi ceva care să-i atragă pentru a-i păstra. Dar problema aceasta este a întregii Românii. Şi mai este un dezavantaj: Călăraşiul este aşezat între doi poli importanţi: Bucureşti şi Constanţa. E greu să găseşti pe cineva care să facă naveta, pentru că nu i se poate plăti transportul, iar pentru a-l aduce, permanent, este aproape imposibil, atâta timp cât migraţia forţei de muncă se face către zona unde este plătită mai bine. E o problemă naţională, care nu se va rezolva, atâta timp cât nu va demara procesul de privatizare a sistemului medical.
Mulţi mi-au spus, când am venit în Călăraşi, că este o nebunie să plec de la un spital central. Dar n-am venit nici pentru funcţie, nici pentru alte recompense materiale, am simţit acest lucru ca pe o provocare.
Regretați că ați renunțat la manageriat?
D. Șerban: Aveam o relaţie foarte bună cu familia şi simţeam că începe să se rupă. Faptul că îmi vedeam cei trei copiii, familia, la o săptămână, a fost un sacrificiu. E drept, consimţit în momentul în care am acceptat să vin aici. Voi vedea încotro mă vor purta pașii în viață, dar, momentan, sunt fericit că plec din Călăraşi.