Cine va fi exceptat de la coplată?
Ministrul Sănătății Eugen Nicolăescu a vorbit sâmbătă seara, la Digi24, despre schimbările care ne așteaptă în sistemul sanitar. Printre acestea coplata, care urmează să intre în vigoare din martie, pacienți urmând să plătească, la externarea din spital, maximum 10 lei. Potrivit ministrului, coplata nu va fi aplicată dacă este vorba despre copii, diabetici sau bolnavi de cancer. Mecanismul de coplata a fost una dintre conditiile discutate si stabilite cu organismele internationale – Fondul Monetar International, Banca Mondiala si Comisia Europeana inca din anii precedenti, se arata intr-o informare a Ministerului Sanatatii.
Foto: www.paginamedicala.ro
Coplata va fi insa introdusa doar la nivelul spitalului, ca mecanism de control al internarilor nejustificate, fictive si a raportarilor false. Un alt motiv pentru care coplata va fi introdusa numai in spitale il reprezinta si costurile mari.
„In acest caz, coplata va fi platita la externare”, se arata in comunicatul de presa al Ministerului Sănătății.
Aflați care sunt Persoane exceptate de la coplata serviciilor medicale
Prin urmare, coplata nu se va aplica serviciilor de urgenta, in ambulatoriul de specialitate, medicina de familie sau in cazul analizelor. De asemenea, nu vor co-plati pentru serviciile medicale obtinute in spital persoanele exceptate prin lege – copiii, gravidele, pensionarii sub 740 lei/luna, bolnavii inclusi in programele nationale in conditiile in care nu realizeaza venituri din munca si veteranii de razboi.
Suma stabilita ca si coplata va fi una modica, sustin oficialii, in timp ce premierul a anuntat un cuantum de maximum 10 lei.
„In urma discutiilor cu FMI, am ajuns la concluzia ca putem sa introducem numai limitat si pentru o perioada de timp, ca sa putem sa controlam costurile din sectorul cel mai cheltuitor, si anume sectorul spitalicesc, o coplata care, asa cum am convenit cu FMI, sa aiba o valoare modesta, in sensul in care ea sa fie utilizata strict pentru controlul costurilor. Adica, sa stim cum se intra, cum se utilizeaza si cum se iese din sistem”, a declarat ministrul sanatatii Eugen Nicolaescu.
Mai mult, pe aceasta temă, puteți citi și pe http://www.cotidianul.ro/