Comuna Roseţi a atras bani, pe proiecte europene

Comuna Roseţi a promovat proiecte pe aproape fiecare program al UE: pe PDR a executat 8,5 km de drum, pe Phare 2004 o şcoală, pe Phare 2006 s-a  facut modernizarea reţelei de alimentare cu apă, iar acum s-a încheiat  reabilitarea drumului Amzaua. Urmează să fie finanţat un alt proiect, aflat în stadiul de rezervă, ce a fost depus pe fonduri transfrontaliere: „Reabilitarea gospodăriilor de apă şi extindere reţea, sistem de canalizare menajeră, inclusiv staţie de epurare, modernizare străzi principale şi amenajări rigole stradale, renovarea Căminului Cultural şi Înfiinţarea unui Centru de Servicii Sociale”, care are ca lider de proiect comuna Roseţi şi partener oraşul Silistra, în valoare de peste 7 milioane de euro.

„Directorul APIA Bucureşti ne-a dat asigurări, încă din vară, că va fi finanţat acest proiect, alături de alte 27 care se află pe lista de rezervă. 14 dintre ele au primit bani, îi aşteptăm şi noi, deoarece avem cel mai mare punctaj obţinut pe proiect!”, spune primarul Râjnoveanu.

Aflat la al patrulea mandat, primarul Nicolae Râjnoveanu şi-a dat silinţa să obţină fonduri pentru a dezvolta comuna. Cea mai recentă reuşită, o reprezintă recepţia făcută pe 5 octombrie, la drumul de acces Amzaua, un proiect câştigat pe măsura 125 , prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Regională, „Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere agricole, prin modernizarea drumului de acces Amzaua, la exploataţiile agricole din comuna Roseţi, judeţul Călăraşi”, construcţie ce s-a executat pe o lungime de drum de 6,6 km şi, ceea ce este de remarcat, e faptul că reuşeşte să scurteze drumul între comunele Roseţi şi Perişoru cu peste 20 de km.

 

 

 

Next Post

„Tovarăşul de drum” o poveste de succes la Călăraşi

vin oct. 19 , 2012
Print 🖨 PDF 📄 eBook 📱Copiii din oraşul nostru au fost răsfăţaţi, timp de o săptămână, de o poveste prezentată în premieră absolută în lume, ca mod de realizare, şi asta fără a rosti vorbe mari. Ne referim la povestea proiectată în format 3 D, pe ecranul cinematografului aflat în […]

Te mai poate interesa

error: Content is protected !!