Vom avea un nou Muzeu al municipiului Călăraşi

primaria calarasi muzeuVechea  clădire a primăriei Călăraşi, aflată, în prezent, pe lista monumentelor istorice ale municipiului, va avea, în curând, o nouă destinaţie.  Construit  în anul 1886, considerat un adevărat reper arhitectural, vechiul sediu al administraţiei locale va deveni , în curând, Muzeul municipiului Călăraşi.

La ultima şedinţă,  ce a avut loc zilele trecute, consilierii locali au adoptat o hotărâre prin care se stipulează înfiinţarea Muzeului municipiului Călăraşi. Propunerea  a venit din partea  Direcţiei de Cultură, ce a adus în atenţie faptul că, deşi există numeroase obiective de interes istoric local, legate de Călăraşi dar şi numeroae personalităţi emblematice la nivel naţional şi internaţional, al căror nume s-au legat de Călăraşi , oraşul de pe malul  Borcei  nu a avut niciodată un muzeu propriu fiind, probabil, una din singurele reşedinţe de judeţ,  din ţară, care nu are un asemenea edificiu .

Muzeul municipiului Călăraşi va pune în valoare colecţii, obiecte cu valoare istorică, socială şi documente de  mare importanţă, menite să scoată în evidenţă patrimoniul şi viaţa Călăraşiului, de la atestarea sa documentară şi până în prezent.

error: Content is protected !!