Traian Ciulacu trimis în judecată de DNA pentru rețete false

Traian CiulacuFostul şef al Centrului Medical Judeţean Călăraşi din cadrul MAI, comisarul şef de poliţie Traian Ciulacu, a fost trimis în judecată pentru falsificare a 200 de reţete, majoritatea pentru poliţişti pensionari, dar care nu erau beneficiari ai medicamentelor.

Procurorii din cadrul DNA l-au trimis în judecată pe Traian Ciulacu, fost medic şef al Centrului Medical Judeţean (CMJ) Călăraşi din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.

În perioada 2009-2010, Traian Ciulacu, în calitate de medic de familie, a întocmit în fals 200 de reţete medicale cu regim special, în numele unor ofiţeri şi agenţi de poliţie înscrişi pe listele sale de pacienţi, în majoritate pensionari, fără ca aceştia să fie consultaţi, fără să fi primit reţetele sau fără să fie beneficiari ai medicamentelor prescrise.

Costul medicamentelor obţinute în acest mod de către inculpat şi de alte persoane, în valoare de 40.669,80 lei, a fost suportat din bugetele Casei Medicale OPSNAJ din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi Centrului Medical Judeţean Călăraşi din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, instituţii care s-au constituit părţi civile în procesul penal cu suma menţionată mai sus.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Călăraşi.

Ciulacu a mai fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru fapte similare, în cursul lunii martie 2012. În cursul lunii aprilie 2012, Traian Ciulacu a fost condamnat definitiv la doi ani închisoare cu suspendarea condiţionată a pedepsei, pentru falsificarea a 25 de reţete cu regim special, prejudiciind Casa Naţională de Asigurări de Sănătare cu aproape 6.000 de lei.

Next Post

Nicio notă de promovare la matematică, simulare BAC 2013, la 4 licee din Călărași

mie feb. 6 , 2013
Print 🖨 PDF 📄 eBook 📱Prea grele subiectele sau nepregătirea elevilor de clasa a XII-a, să fie explicația rezultatelor dezastruoase la simularea la BAC, proba matematică? Părerile sunt împărțite dar, oricât de grele ar fi fost, asta nu înseamnă ca era imposibil de atins măcar nota de promovare, 5. Inspectorul […]

Te mai poate interesa

error: Content is protected !!