Ilegal, foști angajați ai administrației călărășene ocupă apartamentele de serviciu ale Primăriei

camereAlte-serviciiNumărul mare de medici care s-au îndreptat către Spitalul Județean de Urgență Călărași, într-un termen scurt,  a  bucurat conducerea instituției, dar i-a și ridicat o mare problemă: cea a locuințelor!
Managerul Dan Romulus Șerban a declarat, pentru Actualitatea de Călărași, că a solicitat Primăriei Călărași câteva apartamente de serviciu, pentru cei 5 medici veniți, dar nu a reușit să obțină vreo locuință până acum: „Unul din medici locuiește într-o garsonieră a Spitalului. Primăria ne-a promis că ne va sprijini în acest sens!”
Viceprimarul Dumbravă ne-a spus că, într-adevar, Primăria va face tot efortul  să răspundă pozitiv la solicitarea managerului Spitalului Județean, dar mai întâi trebuie să facă o evaluare a apartamentelor de serviciu, câte sunt și de cine sunt ocupate. Printre cei care ocupă un astfel de apartament se află, în continuare, fostul prefect, Emil Mușat, care în aproape un an de zile nu a eliberat locuința de serviciu , deși nu mai deține o funcție administrativă care să îi dea acest drept.
Vom reveni cu situația apartamentelor de serviciu, de cine sunt ocupate și când vor fi eliberate pentru specialiștii pe care îi așteptăm de o grămadă de timp, dar pe care îi lăsăm să aștepte, până când, eventual, vor pleca.

Next Post

Traian Ciulacu trimis în judecată de DNA pentru rețete false

mie feb. 6 , 2013
Print 🖨 PDF 📄 eBook 📱Fostul şef al Centrului Medical Judeţean Călăraşi din cadrul MAI, comisarul şef de poliţie Traian Ciulacu, a fost trimis în judecată pentru falsificare a 200 de reţete, majoritatea pentru poliţişti pensionari, dar care nu erau beneficiari ai medicamentelor. Procurorii din cadrul DNA l-au trimis în […]

Te mai poate interesa

error: Content is protected !!