Stelian Fuia a fost condamnat la închisoare

Stelian FuiaFostul ministru al Agriculturii, Stelian Fuia, a fost condamnat, miercuri, 7 octombrie, de Curtea de Apel București la patru ani de închisoare cu executare. Decizia poate fi contestată.

Fostul ministru al Agriculturii, Stelian Fuia, a fost trimis în judecată, în luna mai a anului trecut, de procurorii DNA, sub acuzația de abuz în serviciu şi prejudicierea statului cu 1,6 milioane de lei în afacerea Fundulea.

Fostul democrat-liberal e acuzat de DNA că, în perioda 2005-2008, pe vremea când conducea Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare a Plantelor Medicinale şi Aromatice Fundulea, nu a contestat o cerere de executare silită formulată chiar de sora şi cumnatul său.

Procurorii susţin că, în acest fel, au fost înstrăinate clădiri în valoare oficială de 1,6 milioane lei, iar valoarea la care au fost vândute a fost de aproape șapte ori mai mică, confom digi24.ro.

Next Post

14 cercuri și-au început activitatea la Palatul Copiilor Călărași

mie oct. 7 , 2015
Print 🖨 PDF 📄 eBook 📱În fiecare an, numeroși părinți doresc să îi îndrepte pe micuții lor către o activitate extrașcolară, pentru a le stimula înclinațiile native sau pentru a le dezvolta noi deprinderi. Un loc unde mulți copii ajung să desfășoare, cu mare plăcere, diverse activități este Palatul Copiilor […]

Te mai poate interesa

error: Content is protected !!