13 mai 2025

Luni, 27 ianuarie, grădinițele și școlile vor fi închise, în județul Călărași

Silviana ȘestacovschiVremea nefavorabilă și drumurile închise au determinat conducerea Inspectoratului Școlar Județean Călărași să ia decizia închiderii grădinițelor, școlilor și liceelor, în județul Călărași.
Inspectorul general școlar, Silviana Șestacvschi, ne-a declarat că dacă drumurile vor rămâne închise și luni, inclusiv, marţi, 28 ianuarie, școlile vor rămâne închise, fie în totalitate, fie selectiv, lucru care va fi anunțat în timp util.
„Luni și marți aveam programate simulările pentru bacalaureat, la nivel județean, dar le vom amâna pentru perioada când școlile vor putea funcționa în condiții normale”, a mai spus insp. general, Silviana Șestacovschi.

error: Content is protected !!