Las-o, mă, ca merge şi-aşa!
Revin din vacanţă, cu un subiect care mi-a stârnit îngrijorarea: într-o lume în care vorbim de perfecţionare, calificare, dorinţă de a fi sau de a avea oameni pregătiţi, constatăm că evoluţia judeţului, dar şi a ţării în care trăim, la capitolul Open Mind, este, undeva, la piciorul broaştei. Am fost, zilele trecute, la închiderea unui proiect care avea ca ţintă pregătirea angajaţilor. Ce bine!, ar spune mulţi dintre voi.
Da, dar nu şi angajatorii, pentru că la ei fac referire acum. Aceştia trebuiau Doar să îşi dea acceptul ca angajaţii lor să fie calificaţi, gratuit, printr-un proiect cu finanţare europeană. Ceea ce părea, iniţial, simplu s-a dovedit a fi foarte greu de rezolvat, pentru că nu a durat mult şi responsabilii de proiect s-au lovit de opacitatea angajatorilor, care s-au opus ca salariaţii lor să fie calificaţi la locul de muncă. Ce se dorea a le aduce un plus valoare, în activitatea firmelor pe care le manageriază, a fost aruncat în „braţele” mult iubitei ignoranţe. Procedura este una de „import”, chiar dacă e învăţată de la guvernanţii noştri, de-a lungul anilor: De ce să avem oameni pregătiţi, dacă cei slabi pot fi mai uşor manevrabili? De ce să le deschidem orizontul cunoaşterii, dacă pretenţiile vor creşte apoi? De ce să dăm salarii mai mari, dacă treaba merge oricum? De ce să îi facem să ridice capul, dacă noi oricum vrem să le tragem în cap? Iar şirul întrebărilor ar putea continua. Noroc că societatea nu stă în loc, aşa cum şi-ar dori cei care vor să deţină supremaţia, iar dorinţa cunoaşterii va depăşi graniţele veşnicei obişnuninţe, care spune: „Las-o, mă, că merge şi-aşa!”
