38 de permise de conducere reținute de polițistii călărășeni, în 4 zile
În perioada 09 – 10 ianuarie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi au desfăşurat, pe raza judeţului, acţiuni pentru combaterea neacordării de prioritate vehiculelor şi pietonilor.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate 155 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 3 pentru neacordare de prioritate vehiculelor şi 32 pentru neacordare de prioritate pietonilor.
În urma verificărilor, poliţiştii au reţinut 38 de permise de conducere, au retras 5 certificate de înmatriculare şi au constatat 2 infracţiuni.
39 sancţiuni aplicate pentru conducerea la volan sub influenţa alcoolului
Poliţiştii rutieri au desfăşurat, în perioada 10 – 11 ianuarie a.c., acţiuni pentru reducerea riscului rutier, prin identificarea şi luarea măsurilor legale faţă de cei care conduc autovehicule după ce au consumat băuturi alcoolice.
Au fost efectuate 110 testări cu aparatul etilotest, fiind aplicate 39 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 2 pentru consum de alcool, şi au fost constatate 4 infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, dintre care 2 pentru conducere cu o concentraţie alcoolică peste limita stabilită de OUG 195/2002.
Poliţiştii au reţinut şi 6 permise de conducere.
În ziua de 10 ianuarie a.c., P. Marius, de 25 ani, din comuna Borcea, a fost depistat în timp ce conducea pe raza localităţii un autoturism marca Lancia, deşi prezenta o concentraţie alcoolică de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În seara de 11 ianuarie a.c., în jurul orei 18.30, pe raza comunei Independenţa, a fost depistat S. Iulian, de 37 ani, din localitate, care a condus un autoturism marca Peugeot, fără a poseda permis de conducere.
În cele două cazuri s-au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârşirii de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.
6 dosare penale întocmite de poliţişi pentru infracţiuni savărşite în regimul rutier
În dimineaţa de 11 ianuarie a.c., ora 05.20, agenţi de poliţie ,din cadrul Serviciului Rutier Călăraşi, au depistat pe strada Prelungirea Bucureşti, din municipiul Călăraşi, pe Ş. Marius, de 29 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism marca VW, deşi prezenta o concentraţie alcoolică de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În dimineaţa de 11 ianuarie a.c., ora 07.30, pe raza comunei Grădiştea, poliţiştii au depistat o autoutilitară marca Dacia, condusă de C. Florin, de 36 ani, din localitate, care nu poseda permis de conducere.
În seara de 11 ianuarie a.c., ora 22.00, pe strada Sloboziei, din municipiul Călăraşi, la intersecţie cu strada Ecaterina Teodoroiu, poliţiştii au depistat pe M. Ionel, de 37 ani, din Călăraşi, în timp ce conducea un autoturism marca Hyundai, care prezenta o concentraţie alcoolică de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Judeţean Călăraşi în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
La data de 12 ianuarie a.c., ora 02.00, pe D.N. 31, pe raza comunei Ulmeni, poliţiştii au identificat pe C. Mihaela, de 48 ani, din municipiul Olteniţa, care conducea un autoturism marca Dacia Logan, având o concentraţie alcoolică de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Femeia a fost condusă la Spitalul Olteniţa pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Accidente rutiere, produse pe raza judeţului
În ziua de 11 ianuarie a.c., ora 08.45, pe D.N. 21, în afara comunei Ştefan Vodă, în timp ce conducea autoturismul Dacia Logan, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, T. Ionel, de 57 ani, din municipiul Călăraşi, a pierdut controlul direcţiei de mers. Maşina a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu autoturismul marca Toyota, condus regulamentar de D. Marian, de 45 ani, din comuna Istria, judeţul Constanţa.
Din accident a rezultat rănirea lui B. Dumitra, de 80 ani, din comuna Surdila, judeţul Brăila, pasageră în autoturismul marca Dacia Logan, şi a lui D. Carmen, de 45 ani, din municipiul Constanţa, pasageră în autoturismul marca Toyota.
Ambii conducători auto au fost testaţi alcooltest, rezultatele fiind negative.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
În seara de 12 ianuarie a.c., ora 18.30, A. Lucian, de 32 ani, din comuna Ştefăneştii de Jos, judeţul Ilfov, în timp ce conducea autoturismul marca Dacia Logan, pe D.N. 3, în afara localităţii Belciugatele, l-a lovit pe N. Constantin, de 56 ani, care se deplasa pe partea carosabilă, fără a purta îmbrăcăminte reflectorizantă.
Din accident a rezultat decesul pietonului.
Conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor cauzelor producerii accidentului.