Florin, Ionuţ, George, Dani, Paula, Andreea, Luiza sunt doar câţiva, dintre sutele de copii cu dizabilităţi, din Călăraşi, care au avut norocul să poată merge la şcoală şi să primească sprijin din partea profesorilor specialişti. În acelaşi timp, sunt mulţi alţi copii ce au aceleaşi afecţiuni ca şi ei, ce nu pot învăţa să scrie şi să citească sau să comunice cu cei din jurul lor, pentru că nu au posibilitatea să meargă la o şcoală, adaptată nevoilor lor. Ei riscă să rămână izolaţi, în lumea lor austeră şi fără de speranţă, neputând să cunoască vreodată bucuria de a se juca sau de a comunica, aşa cum pot ceilalţi copii de vârsta lor. Probabil că acesta va fi destinul multora dintre ei, dacă factorii de decizie ai judeţului Călăraşi nu calcă peste opreliştile de ordin financiar pentru a înfiinţa o şcoală, menită să-i integreze în societate. Statisticile sumbre ar putea să-i pună pe gânduri pe cei din administraţia judeţeană. La ora actuală, în judeţul Călăraşi sunt 998 de copii cu dizabilităţi, iar dintre aceştia, doar 174 sunt incluşi în învăţământul de masă sau în cele opt clase speciale, din municipiul Călăraşi. Mulţi dintre ei sunt cu handicap sever şi, totuşi, reușesc să vină la şcoală şi se bucură că pot fi alături de alţi copii ca şi ei. Alţii dintre ei sunt cu retard mental sau autism. Au tulburări de comportament şi, de obicei, sunt stigmatizaţi şi izolaţi de cei din jurul lor. De aceea, ei au nevoie de mai multă dragoste şi de afecţiune şi, în acelaşi timp, de sprijin din partea unor specialişti logopezi, psihopedagogi sau reflexo-terapeuţi. Numai că, de astfel de servicii ei pot beneficia într-un cadru organizat, ca de exemplu, într-un centru mutifuncţional, de recuperare sau într-o şcoală specială. Din păcate, asemenea unităţi nu există, la nivelul judeţului Călăraşi. Singura instituţie ce poate să iniţieze demersurile necesare pentru punerea în funcţiune a unei şcoli pentru copii cu dizabilităţi este Inspectoratul Judeţean Şcolar. O intenţie mai veche, din partea actualului inspector şcolar general, prof. Silviana Sestacovschi, a existat, dar cei îndrituiţi să pună în practică iniţiativa de a înfiinţa o şcoală specială, la acea vreme, nu au fost interesaţi. Şi aici este vorba de conducerea Consiliului Judeţean.
La ora actuală, prof. Silviana Şestacovschi este hotărâtă să pornească, din nou, ofensiva de a realiza, la Călăraşi, o şcoală pentru copiii cu dizabilităţi, sperând că, de data aceasta, va avea sorţi de izbândă. ,,Este alarmant faptul că avem în judeţ aproape 1000 de copii cu dizabilităţi şi nu avem o şcoală pentru ei. De aceea, este imperios necesar înfiinţarea unei asemenea unităţi de învăţământ, care să aibă mai multe clase, internat şi o cantină. Important este să indentificăm, în judeţ, un asemenea spaţiu care să permită cazarea şi întreţinerea copiilor cu dizabilităţi. Încă de pe acum, intenţionez să realizez o analiză riguroasă şi bine fundamentată a situaţiei tuturor copiilor cu dizabilităţi şi să o înaintez conducerii Consiliului Judeţean pentru a a-mi acorda sprijinul necesar privind înfiinţarea unei astfel de şcoli şi în judeţul nostru. Pentru început, intenţionăm să mărim numărul de clase speciale pentru copiii preşcolari cu dizabilităţi şi să găsim un loc adecvat, în municipiul Călăraşi, în ele. Sperăm să primim sprijinul necesar din partea preşedintelui Răducu Filipescu şi a primarului Daniel Drăgulin, în demersul nostru”, a precizat, pentru Actualitatea de Călăraşi, inspectorul general şcolar, prof. Silviana Şestacovschi .
Ţinând cont de această situaţie, preşedintele Filipescu ar trebui să se aplece, mult mai mult asupra problemelor cu care se confruntă cei aproape 1000 de copii cu dizabilităţi din judeţ şi să le aducă o rază de bucurie, lor şi părinţilor lor, prin înfiinţarea unei şcoli speciale.
Foto: www.cugetliber.ro