Tinerele de la Centrul Maternal Călărași învață să-şi crească copii, în condiţii decente

Lar­isa , Nina, Rod­i­ca, Mirela, Ele­na sunt doar câte­va din tinerele mame, proven­ite din familii ce trăi­esc la limi­ta sub­zis­tenţei care au găsit un real spri­jin pen­tru creşterea pro­pri­ilor copii la Cen­trul Mater­nal, insti­tuţie sub­or­do­nată Direcţiei  Gen­erale de Asis­tenţă Socială şi Pro­tecţia Copilu­lui din Călăraşi .

Viaţa nu le‑a surâs deloc.  Unele din­tre ele sunt  minore, sau tre­cute puţin de 20 de ani, fără ven­i­turi, nevoite să-şi crească ţâncii în condiţii greu de imag­i­nat,  în locuinţe dărăpă­nate, unde aragazul este înlocuit de pirostri­ile din  bătă­tură,  iar săpunul, apa sau curen­tul elec­tric,  sunt lucruri foarte rare. Ele n‑au avut parte de spri­jin­ul famil­ial şi s‑au trez­it  nepregătite pen­tru a face faţă unui rol major: acela de a fi mamă. În aseme­nea condiţii, multe din­tre ele doresc să-şi  aban­doneze copi­ii, încă de la naştere, în spi­tal.

Cen­trul Mater­nal, prin ser­vici­ile pe care le oferă, are rolul de a con­sol­i­da  relaţia mamă-copil

De la  anul înfi­inţării, în 2002 şi până în present, Cen­trul Mater­nal a găz­duit şi a  con­sil­i­at peste 100 de tinere mame  aflate în risc de aban­don al copi­ilor. Ser­vici­ile oferite de această insti­tuţie sunt cele de pro­tecţie mater­no-infan­tilă de tip rezi­denţial, care asig­ură drep­tul fiecărui copil de a‑şi păs­tra relaţi­ile fami­lale. Cen­trul este orga­ni­zat pe mod­el famil­ial şi are o capac­i­tate de 5 locuri, fiind alcă­tu­it din 5 dor­mi­toare, pen­tru cuplul mamă- copil, o cameră pen­tru petre­cerea tim­pu­lui liber, o sală pen­tru  servirea mesei, o bucătărie, spălă­to­rie, un cab­i­net pen­tru sănă­tate şi unul pen­tru con­silere. În acest mod, Cen­trul acordă mamelor posi­bil­i­tatea de a‑şi cunoaşte copilul  şi de a‑i con­sol­i­da ataşa­men­tul faţă de pro­priu copil, asig­urând condiţii de pre­venire a insti­tuţion­al­izării aces­tu­ia. Aici, tinerele mame ben­e­fi­ci­ază de găz­duire, hrană, asis­tenţă med­icală şi con­siliere.

Tinerele mame învaţă deprinder­ile min­ime de viaţă

Direc­toarea  Cen­tru­lui Mater­nal, Con­stan­tin Petruţa s‑a ară­tat foarte ataşată de tinerele insti­tuţion­al­izate. Ne spune că oricine poate obser­va multe schim­bări în com­por­ta­ment, pe tim­pul găz­duirii aces­tor tinere în Cen­tru. „ Multe din­tre cele care au ven­it la noi, aveau păduchi. Nu  şti­au cum să gătească o porţie de mân­care , nu cunoşteau reg­ulile min­ime de igienă cor­po­rală , nu şti­au cum tre­buie să facă curăţe­nie în spatiul în care  locui­esc şi nici cum să-şi crească copi­ii. Aseme­nea deprinderi sunt cu totul străine pen­tru ele, atun­ci când trec pen­tru pri­ma dată prag­ul insti­tuţiei noas­tre. Toate aces­te lucruri le învaţă în Cen­tru, pe  tim­pul găz­duirii lor, de max­im un an. Dar nu numai atât, insti­tuţia noas­tră orga­nizează  o serie de  activ­ităţi sociale care stim­ulează  com­por­ta­men­tul matern în soci­etate, activ­ităţi care au drept scop asim­i­larea ele­mentelor de gestiune a buge­tu­lui per­son­al, dar şi a activ­ităţii de inter­me­diere a relaţiei mamei cu diferite ser­vicii aflate în comu­ni­tate, menite să spore­ască mamei capac­i­tatea a se inte­gra în viaţa autonomă”, a spus direc­toarea Con­stan­tin Petruţa.

Tinerele care vin în cen­tru au “în spate” poveşti de viaţă cutremură­toare

Cum ajung aces­te tinere mame să beneficeze de ser­vici­ile Cen­tru­lui Mater­nal ?   Fie din infor­maţi­ile pe care le primesc din comu­ni­tatea în care trăi­esc, fie în urma solic­itărilor ven­ite de la primării sau de la spi­tale.  Multe din­tre tinerele aflate în difi­cul­tate au un  sin­gur gând: să aban­doneze copilul ime­di­at după naştere . Însă în cele mai multe cazuri, după ce  bene­fi­ază de ser­vici­ile Cen­tru­lui, ele reuşesc să plece mai încreză­toare şi mult mai respon­s­abile faţă de copilul nevi­no­vat, căruia i‑au dat viaţă. Despre taţii copi­ilor , ele nu prea vorbesc, unii din­tre aceş­tia, fiind în pen­ite­cia­re, sau…sunt necunoscuţi. Însă, toate aces­te fete au un punct comun. Nu au surse de ven­it, provin din familii dezor­ga­ni­zate şi sunt, de obi­cei, renegate de fam­i­lie.

Nina şi viaţa ei o dovadă a unei real­ităţi crude din comu­ni­tatea noas­tră

A ven­it în cen­tru cu un copil de doi ani, fiind şi gravidă, în ace­laşi timp.  Este din Plătăreşti şi trăia într‑o casă dărăpă­nată, cu tatăl şi  mama vit­regă. Le‑a luat foc casa şi au fost nevoiţi să locuiască în vechi­ul gra­jd al
comunei, într‑o sin­gură cămară insalu­bră.  Pen­tru toţi cei din Cen­trul Mater­nal, Nina a fost un mod­el de viaţă . Cu mult bun simţ şi cu multă răb­dare â a învăţat să crească sin­gură copii, cu spri­jin­ul asis­ten­tu­lui social şi edu­ca­toru­lui din cen­tru . Acum este căsă­torită şi are o fam­i­lie reuşită .

 Aici se  învaţă normele sociale  de viaţă

Asis­ten­ta socială, cu ştate vechi în Cen­tru, Nico­le­ta Nico­les­cu ne‑a spus că tinerele învaţă să trans­mită un mod­el famil­ial . „ În activ­i­tatea noas­tră,  ne axăm, mai ales, pe edu­caţia mamelor ast­fel încât ele tre­buie să trans­mită un mod­el de viaţă. Sunt învăţate să nu fure, să nu mintă, să  respecte semenii, să înţe­leagă ce înseam­nă o fam­i­lie unită şi, bineînţe­les, dese­ori sunt con­sil­i­ate de un preot.

Ce se întîm­plă cu tinerele mame  atun­ci cînd se reîn­torc în comu­ni­tatea în care trăi­esc?

Unul din ser­vici­ile oferite de Cen­trul Mater­nal este şi acela de  căutare  a unui loc de muncă pen­tru tinerele fete. Pe tim­pul insti­tuţion­al­izării, aces­te tinere ben­e­fi­ci­ază şi de cur­suri de for­mare pro­fe­sion­ală, asig­u­rate de insti­tuţii, ast­fel încât să-şi poată găsi mai uşor un loc de muncă. În  momen­tul în care se reîn­torc în comu­ni­tate, ele sunt mon­i­tor­izate de reprezen­tanţii Cen­tru­lui, dar  şi de   pri­maria local­ităţii în care trăi­esc.

Mai mult de jumă­tate din­tre fetele care au ben­e­fi­ci­at de ser­vici­ile Cen­tru­lui Mater­nal au reuşit să-şi crească, în bune condiţii, copi­ii şi să-şi  poată asigu­ra traiul de zi cu zi.  Dar ce  se întâm­plă cu cealaltă jumă­tate a tinerelor care nu  reuşesc să se inte­greze în comu­ni­tate?  Acest aspect ar tre­bui să pună pe gân­duri autorităţile!

 

error: Content is protected !!