În urmă cu aproximativ două luni de zile, Răducu Filipescu, preşedintele Consiliului Judeţean îşi exprima speranţa ca, până la sfârşitul acestui an, construcţia Şcolii de Vest (nr. 12) să fie finalizată. Aici ar fi trebuit să funcţioneze Colegiul Naţional ,,Barbu Ştirbei” din Călăraşi. În locaţia acestuia, urma să-şi desfăşoare activitatea Colegiul Agricol ,,Sandu Aldea”.
Însă, în prezent, sunt şanse infime ca acest obiectiv să fie finalizat în acest an. Explicaţia este una singură: lipsa banilor. Dacă, iniţial, Răducu Filipescu se arăta optimist în ceea ce priveşte finanţarea lucrărilor de construcţie pentru Şcoala de Vest, nu s-au mai găsit resursele financiare pentru acest an, chiar dacă s-a avut în vedere alocarea unei sume de bani pentru această investiţie. La mijlocul lunii mai a.c., consilierii judeţeni au votat, în unamimitate, o hotărâre privind aprobarea propunerilor de finanţare a obiectivelor de investiţii din judeţul Călăraşi, în cadrul Programului de Dezvoltare Locală, iar pentru Şcoala de Vest a fost alocată suma de 1 milion de lei. Numai că intenţia preşedintelui Filipescu nu avut şi rezultatul scontat, acesta precizând că Ministerul Dezvoltării Regionale, care are în administrare şi investiţiile pentru şcoli, nu a alocat banii solicitaţi de către Consiliul Judeţean. ,,Eu când am spus că dau bani la Şcoala 12, era exact suma de 1 milion de lei destinată pentru terminarea construcţiei. Dar toţi banii care au venit de la Ministerul Dezvoltării au fost alocaţi, exclusiv, finalizarii lucrărilor de execuţie pentru alimentare cu apă şi canalizare din judeţ. Şi dacă vor veni, în continuare, bani de la Guvern pentru investiţii, vor fi tot pentru alimentare cu apă şi canal. Iar eu nu îl pot ajuta pe primarul Drăgulin cu finanţări pentru anumite investiţii, pentru că legea nu îmi dă voie, a spus Răducu Filipescu.
La rândul său, edilul Daniel Drăgulin a precizat că nu dispune de suma necesară finalizării lucrărilor de construcţie pentru Şcoala de Vest. ,, În acest an, am reuşit să alocăm de la bugetul local suma de 500.000 de lei pentru lucrări interioare. N-am avut şansa, la ultima rectificare de buget, să primim de la Guvern banii necesari pentru Şcoala de Vest. Acolo mai sunt necesari aproximativ 2.2 milioane de lei, atât pentru lucrări, cât şi pentru dotare. Nu cred că mai este timpul fizic necesar pentru finalizarea construcţiei până la sfârşitul anului, a conchis primarul Drăgulin.
Moderna clădire a Şcolii de Vest, ce are în componenţă 24 de săli de clasă şi o sală de sport, începută în urmă cu 22 de ani de zile, este supusă unui proces de degradare continuă, în condiţiile în care, autorităţile locale nu găsesc resursele necesare pentru punerea acesteia în funcţiune.