Ministrul Sănătății a declarat că va susține Consiliul Județean Călărași, să facă investiții în spital

Print Friendly, PDF & Email

ministrul sanatatii După întâlnirea pe care a avut-o, în această săptămână, cu conducerea CJ Călărași, cu președintele Vasile Iliuță, și cu cea a Spitalului Județean, director medical Laurențiu Belușică, ministrul sănătății, Vlad Voiculescu, fiind invitat la o emisiune de televiziune,  a dat exemplu măsurile luate pentru a atragerea medicilor la Călărași, spunând că ministerul va susține investițiile în Spitalul Județean.

“Există autorităţi publice locale, precum Consiliul Judeţean Călăraşi, care a luat măsuri pentru a aduce medici tineri în spitalele din zonă, pentru a le suplimenta veniturile. Vor să investească în spitalele de acolo şi îi vom ajuta şi noi de la minister. Sunt foarte mari probleme cu infrastructura spitalicească în multe judeţe. Investiţiile nu pot fi făcute doar de Ministerul Sănătăţii. Este nevoie implicarea autorităţilor locale. Spitalul de Arşi va aparţine de spitalele care ţin de Ministerul Sănătăţii însă clădirea aparţine Primăriei Sectorului 1. Situaţia asta nu ajută spitalele. Floreasca este un alt exemplu”, a declarat la Realitatea Tv, Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii.

Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii, susţine că este necesar ca autorităţile publice să se implice în problema infrastructurii spitalelor, informeaza www.mediafax.ro.

Please enter banners and links.

Actualitatea de Călăraşi

Next Post

În Parcul Dumbrava, polițiștii le-au explicat copiilor regulile de circulație

vin aug. 12 , 2016
Politişti din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, Serviciului Rutier şi ai Politiei Municipiului Călăraşi au organizat, la data de 11 august 2016, o activitate cu caracter preventiv-informativ în Parcul Dumbrava. Astfel, toţi copiii aflaţi la joacă în parc au stat de vorbă cu poliţiştii, cei mici fiind […]