Mențiune la ”NASA AMES SPACE”/Să îi susținem pe elevii campioni ai Colegiului Barbu-Știrbei

 

“NASA Ames Settlement Space Design Contest” este un concurs de proiectare şi design a unei staţii spaţiale. La acest proiect pot participa elevii din întreaga lume, din clasa a şaptea și până într-a douăsprezecea, fiind premiate, de către organizatori, proiectele ce se disting prin originalitate si ingeniozitate.

Istoria se repetă, ca rezultat, pentru Colegiul Barbu-Știrbei din Călărași, deoarece, în urmă cu doi ani, o echipă de la acest liceu a fost premiată pentru proiectul „SERENDIPITY”, cu mențiune, fiind prima participare la acest concurs.

Anul acesta, 10 elevi de clasa a IX-a, de la același liceu, au participat la concursul anual ”NASA AMES SPACE” organizat de centrul de cercetare NASA și universitatea din San Jose – USA, la care au participat 6.000 de elevi, din întreaga lume, cu 1.500 de proiecte.

La acest concurs, care a constat în realizarea unui proiect referitor la organizarea si functionarea unei stații orbitale în care să poată trăi cel puțin 10.000 de oameni, grupul de 10 elevi ai colegiului Barbu-Știrbei a câștigat mențiune, cu proiectul ”AMARANDE”, pentru clasa a IX-a.

Pentru reușita lor, elevii și cei doi profesori îndrumători sunt invitați în perioada 25 – 29 mai 2017, la conferinta anuala “International Space Development Conference ”  în St.Louis, U.S.A., pentru a prezenta proiectul și a-și ridica diplomele.

Elevii participanți sunt:

  1. Dulce Monica-Andreea
  2. Mihăilă Bianca-Nicoleta
  3. Păpurica Ana-Maria
  4. Cataloi Simona-Andreea
  5. Stroe Catalina
  6. Ghioca Mihail-Alexandru
  7. Marin Daniela-Monica
  8. Neculai Anca-Ioana
  9. Vișan Ana-Maria
  10. Oprea Andreea

Profesorul coordonator este Corina Mihaela Ionescu, director adjunct al Colegiului Național “ Barbu-Știrbei “ din Călărași.

Actualitatea de Călărași se implică, și de această dată, pentru ca prezența la momentul decernării premiilor să fie posibilă pentru întreaga echipă, deoarece nu toți copiii au posibilitatea de a-și susține financiar deplasarea la evenimentul de înmânare a premiilor.

Suma de care are nevoie fiecare elev pentru a pleca la conferință variază între 1700 si 2300 de euro. In aceasta suma intra: biletul de avion dus-intors ( 800-1000 euro), vizele obtinute de la ambasada ( 150-200 euro ), plata conferintei, cazarea si masa.

Ajutorul ne-a fost cerut de unul dintre participanți, care ne-a spus că orice sumă este binevenită pentru a-l susține să ajungă la ridicarea premiului, în America.

Apelăm la organizațiile care au ca scop încurajarea elevilor cu rezultate deosebite la concursurile școlare și extrașcolare, dar și la cetățenii care doresc și pot să răspundă pozitiv la apelul nostru.

Mulțumim, încă o dată, pentru faptul că, în urmă cu doi ani, după apelul făcut prin intermediul ziarului Actualitatea de Călărași (Numele Colegiului Barbu-Știrbei Călărași a ajuns la festivitatea de premiere a concursului de proiecte spațiale, din Canada), Clubul Lions Călărași și fostul deputat de Călărași, Daniel Florea au venit alături de elevii călărășeni, cu care ne mândrim.

Fiind într-un moment aniversar pentru Actualitatea de Călărași, care împlinește 5 ani de la apariția în presa locală, ne bucurăm, cu atât mai mult, că marcăm acest moment prin susținerea performanței și, sperăm ca împreună, să îi ajutăm pe talentații elevi să trăiască un moment unic, prin schimbul de experiență pe care îl vor putea face cu elevii din celelalte țări, care au ajuns pe podiumul concursului ”NASA AMES SPACE”.

Cei dornici să se alăture acestui proiect de susținere a elevilor de la Colegiul Barbu-Știrbei ne pot contacta pe email: actualitatea@actualitateacalarasi.ro sau pe pagina de facebook  Anna-Maria Gonciu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Next Post

I-a ars casa de la o lumânare lăsată nesupravegheată

lun apr. 10 , 2017
Print 🖨 PDF 📄 eBook 📱Pompierii militari din cadrul Detașamentului Olteniţa au acţionat pentru stingerea incendiului  timp de aproximativ o oră şi 45 de minute, evitând posibilitatea propagării arderii la alte bunuri materiale. Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost […]

Te mai poate interesa

error: Content is protected !!