La alegerile europarlamentare din 2014, PNL vine cu o echipă care a performat în Parlamentul European, cu oameni pe care i-a preocupat soarta altor oameni și care au avut rezultate în acest sens. Adina Vălean a avut un rol important în reducerea tarifelor la roaming, Ramona Mănescu, atât în calitate de europarlamentar, cât și în calitate de ministru al Transporturilor, s-a impus prin fondurile europene atrase, Norica Nicolai a militat pentru intrarea Moldovei în U.E., Eduard Helving a avut realizări importante în domeniul pieței interne și al protecției consumatorului, Cristian Bușoi a luptat ca românii să aibă acces la serviciile medicale din țările U.E. și nu în ultimul rând, Renate Weber a susținut drepturile românilor și ale comunităților de români în Uniunea Europeană.
Liberalii sunt EuroCampionii României și singura echipă care asigură continuitate pentru realizarea proiectelor europene în beneficiul românilor.
Pentru ca viața românilor să fie mai bună este nevoie de legi bune și decizii la nivelul PE luate de oameni politici competenți, cu experiență în cadrul mecanismelor europene de decizie și care au curajul să impună schimbările necesare.
Sectorul IMM – unul dintre domeniile-cheie sprijinite de PNL prin politici coerente, motorul economiei României și al Uniunii Europene, este unul dintre cele mai afectate de criza economică globală. IMM-urile au din ce în ce mai puțin acces la credite bancare, pe fondul scăderii puternice a lichidității și a creșterii percepției de risc. De revitalizarea sectorului IMM depind milioane de locuri de muncă în România și crearea de noi locuri de muncă, principala problemă cu care se confruntă astăzi toată Europa. De aceea, IMM-urile românești trebuie susținute să atragă fonduri europene și capital privat de risc pentru a se recapitaliza și a-și relua creșterea, de care depinde însăși sănătatea economică a României.
Pentru susținerea acestui domeniu important, acțiunile europarlamentarilor PNL vor acționa concret astfel:
- ATRAGEREA DE FONDURI EUROPENE PRIN MECANISME DE SPRIJIN. Pot fi atrase fonduri europene prin mecanisme de sprijin precum JEREMIE sau pot fi constituite fonduri de investiții de tip private equity prin aportul Fondului European de Investiții, în condițiile în care cea mai mare parte a capitalului provine de la investitori privați, instituții financiare sau chiar entități de stat. La nivel local, în astfel de inițiative se pot implica, pe lângă Fondul European de Investiții, investitori privați de talia fondurilor de pensii, companii de asigurări sau investitori individuali din categoria business angels.
- ELIMINAREA DISCRIMINĂRII ÎN PRIVINȚA CONDIȚIILOR DE FINANȚARE OFERITE DE BĂNCI. În cadrul guvernanței economice europene, cerem Autorității Bancare Europene eliminarea discriminării în ceea ce privește condițiile de finanțare oferite de către bănci companiilor în diferitele state membre.
- ELABORAREA DE MĂSURI PENTRU COMBATEREA ÎNTÂRZIERII LA PLĂȚI. Propunem reglementarea obligaţiei de plată a valorii contractelor de achiziţie publică în termen de maxim 30 de zile calendaristice de la recepţie, cu sancţiuni ferme (dobânzi şi penalităţi), prin transpunerea Directivei 2011/7/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 februarie 2011 privind combaterea întârzierii în efectuarea plăţilor în tranzacţiile comerciale.
- SUSȚINEREA CONTRAGARANTĂRII CREDITELOR. Susținem promovarea unei scheme de contragarantare a creditelor pentru societățile comerciale aflate în dificultate, cu două componente etapizate după algoritmul salvare-restructurare, conform normelor europene în materie. Schema vizează acordarea de contragaranții pentru împrumuturi de până la 10 milioane euro și necesită a fi notificată la Comisia Europeană.
- SUSȚINEREA UNEI LEGISLAȚII FAVORABILE INVESTIȚIILOR CAPITALULUI PRIVAT ÎN ECONOMIE. PNL susține implicarea Comisiei Europene în identificarea la nivelul UE a tuturor obstacolelor de natură legislativă europeană și națională care împiedică acum capitalul privat să investească în economie.
- SPRIJINUL CA FIRMELE ROMÂNEȘTI SĂ BENEFICIEZE, LA EXPORT, DE BRANDUL “COMPANIE EUROPEANĂ”. PNL propune crearea unui mecanism de susținere pentru exporturile europene prin care întreprinderile din România și din întreaga Uniune să beneficieze de brandul de “Companie Europeană” și de aportul experților Comisiei Europene în negocierile pe terțe piețe.
- STIMULAREA ÎNFIINȚĂRII ȘI DEZVOLTĂRII IMM-URILOR. Cerem o lege nouă pentru stimularea înființării și dezvoltării IMM – urilor, care să preia în legislație cele zece principii ale documentului european Small Business Act, printre care creșterea treptată a finanțărilor publice către IMM spre pragul de 1% din PIB.
- DEZVOLTAREA INSTITUȚIEI AMBASADORULUI IMM-URILOR. Această instituție ar urma să reprezinte economia locală în Adunarea Generală a IMM-urilor europene. PNL susține desemnarea oficială a noului ambasador al IMM și notificarea Comisiei Europene, definirea planului său de acțiune și cooperarea strânsă a acestuia cu Rețeaua Națională a Reprezentanților IMM.
- ANALIZA IMPACTULUI LEGISLAȚIEI EUROPENE ASUPRA IMM-URILOR. Susținem obligativitatea unui mecanism pentru analiza prealabilă a impactului care să evalueze efectele tuturor actelor legislative europene asupra IMM-urilor. De aceea, susținem elaborarea și implementarea Testului IMM (SME Test) ca o modalitate practică de evaluare a riscurilor și oportunităților legislative.