Preşedintele Consiliului Judeţean, Răducu Filipescu pare hotărât să ducă la bun sfârşit intenţia sa de a se realiza, la Călăraşi, o Universitate Agronomică. Dar, pentru ca iniţiativa să devină realizabilă, este necesară finalizarea construcţiei Şcolii de Vest, unde va trebui să funcţioneze, începând cu anul viitor, Colegiul Naţional Barbu Ştirbei. În clădirea acestei unităţi îşi va desfăşura activitatea Colegiul Agricol ,,Sandu Aldea” iar în locaţia acestuia, va funcţiona viitoarea Universitate Agronomică. Numai că, la ora actuală, construcţia Şcolii de Vest nu este finalizată, fiind necesară suma de aproximativ 1,9 milioane de lei. Realizând că nu există nicio şansă ca Guvernul României să aloce suma respectivă de la bugetul de stat, Răducu Filipescu are în vedere alocarea unor bani de la bugetul judeţului, cât şi de la bugetul local al municipiului Călăraşi. ,, Am discutat cu Dan Drăgulin, pe tema asta, pentru că vreau să finalizăm construcţia Şcolii de Vest, în acest an, pentru ca anul viitor să punem în practică proiectul privind Universitatea Agronomică. Cei aproximativ 1,9 milioane de lei, necesari pentru finalizarea lucrărilor de construcţie, vor fi alocaţi din fondurile Consiliului Judeţean şi din bugetul primăriei”, a precizat Răducu Filipescu.
Next Post
Raluca Surdu și primarul Țone vor să atinga obiectivul: Port turistic la Oltenița
vin iun. 28 , 2013
Te mai poate interesa
-
23 septembrie 2015
Bursa locurilor de muncă, la Călăraşi şi Olteniţa, pe 25 septembrie
-
10 februarie 2017
Eures/1.022 locuri de muncă vacante în Spaţiul Economic European
-
19 august 2015
A vrut să se sinucidă !