Cazarma regimentului 23 din Călărași a fost construită în anul 1880

Please enter banners and links.

Print Friendly, PDF & Email

Prof. Nicolae Ţiripan,

 Arhivele Naţionale Călăraşi

Călăraşiul a fost de fiecare dată parte a teaCazarma infanterieitrului operaţiunilor de război pe care trupele ruseşti le purta cu Imperiul Otoman, din această situaţie oraşul având atât de câştigat cât şi de pierdut. Aflat la mică distanţă de malul Dunării şi de unul din cele mai importante bastioane ale Imperiului Otoman la Dunăre – am numit aici Silistra -, Călăraşiul nu avea cum să scape neatins în timpul acestor războaie.

Izbucnirea războiului ruso-turc în anul 1828 şi instalarea în zona Călăraşi – Silistra a comandamentului trupelor ruseşti, a creat o situaţie aparte, care a făcut necesară existenţa unor cazarme pentru trupele aflate în război. A fost construită o cazarmă de cavalerie, pe locul unde se află astăzi Gimnaziul Carol I, cazarmă care se compunea din: “o casă de gard, tencuită cu pământ, învelită cu olane şi pardosită cu scânduri; o cazarmă de gard lipită cu pământ, învelită cu stuf; o magazine de gard lipită cu pământ şi învelită cu stuf şi un grajd de gard învelit cu stuf”.

Aşezat pe braţul Borcea şi având carantină, Călăraşiul a avut sigur paznici organizaţi milităreşte, care asigurau paza malului românesc al Dunării.

Lipsa spaţiilor pentru cazarea armatei şi deci existenţa acesteia rezultă şi din plângerile pe care locuitorii oraşului le adresau Ocârmuirii. Astfel, la 9 martie 1834, văduva Kaliţa se plânge Ocârmuirii că are încartiruiţi doi ofiţeri “din oştirea pământeană”, cerând să i se plătească chirie. Două zile mai târziu, la 11 martie, Ocârmuirea cere să se cerceteze de către poliţie “dacă s-au plătit îndestularea orăşenilor de către D… Brătianu şi Niculescu, pentru hrana soldaţilor”.

Aceste trupe proveneau din escadroanele  şi roatele detaşate la Călăraşi de la cele două regimente de linie înfiinţate la Bucureşti şi mai apoi la Brăila, pentru asigurarea pazei graniţei. La 3 decembrie 1834, în Călăraşi se afla cartiruit chiar polcul I (unitate militară corespunzătoare regimentului). Comandantul roatei a patra (echivalentul unei companii) a acestui polc, porucicul (locotenentul) Alexandrescu scria poliţaiului oraşului Călăraşi: “Primindu-se otnoşenia Cinst. Poliţii de supt nr. 203, în pricina mutării spitalului, această poliţie, după porunca ocârmuitorului au găsit două case ale lui Ceauş Trandafir şi ale lui Ilie Armeanu. Pentru care se răspunde că aceste încăperi nu sunt destoinice a fi pentru lazaret”. Dr. Samarian consideră această informaţie ca fiind prima dovadă că acum s-a aşezat în Călăraşi o unitate militară stabilă, care avea nevoie şi de spital.

Sosirea în localitate şi a altor trupe a creat probleme autorităţilor locale, obligate să caute camere la locuitorii oraşului. Din acest motiv s-a hotărât clădirea unei noi cazarme pentru adăpostirea trupelor de infanterie. Clădirea a fost începută în anul 1841, sub supravegherea maiorului Bureli şi a fost construită de Hagi Tănase Ţoncovici, ca şi precedenta.

În anul 1843 aflăm că s-a destinat pentru Călărsaşi două escadroane de cavalerie şi o roată de pihotă (infanterie). Comandamentul militar se interesează de starea localurilor şi I se comunică că acestea se află în stare proastă. Totuşi, trupele sosesc şi sent instalate în cazarma nouă şi în cea de cavalerie, avându-l commandant pe comandirul Lăzăreanu.

În anul 1854 comandirul dorobanţilor din judeţul Ialomiţa era Braşoveanu, care la 16 iunie pentru “zel către slujbă” este înălţat la rangul de praporcic.

Începând cu anul 1859 efectivele de dorobanţi au fost militarizate, iar prin legea de organizare a armatei din anul 1860, dorobanţii sent trecuţi între efectivele armatei. Escadronul de la Călăraşi, având de commandant pe căpitanul Alexandru Paraschivescu făcea parte din Inspectoratul de Jandarmi Bucureşti. În anul 1869 escadronul de dorobanţi Ialomiţa avea următorul efectiv: 1 sergent major, 13 sergenţi, 26 brigadieri, 4 gornişti şi 312 soldaţi. În total 356 ostaşi.

În acelaşi an, cu începere de la 1 octombrie, prin Decretul nr. 1333 din 21 iulie, teritoriul României se împarte în patru divizii teritoriale pentru toate categoriile puterii armate. Judeţul Ialomiţa era cuprins în Divizia 1 teritorială alături de judeţele Ilfov, Vlaşca, Teleorman, Dâmboviţa, Prahova şi Buzău. În aceiaşi zi, prin Decretul regal nr. 1335 se făcea şi împărţirea companiilor de grăniceri şi a escadroanelor de dorobanţi. La călăraşi se stabilea batalionul al treilea de grăniceri cu 3 companii la Olteniţa, Călăraşi, respective Gura ialomiţei. Escadronul de dorobanţi din Ialomiţa făcea parte din divizionul 2 Buzău. Pe lângă acestea exista şi un battalion de miliţie care avea commandant pe maiorul Dinulescu.

În ajunul războiului de independenţă, prin Decretul Domnesc nr. 2195 din 26 noiembrie 1876 se creează opt regimente de dorobanţi, peste cele opt care existau deja. Regimentul 8 dorobanţi cu reşedinţa la Buzău cuprindea judeţele Buzău şi Ialomiţa. Batalionul 2 Ialomiţa, cu reşedinţa la Călăraşi avea companiile 5, 6, 7 şi 8. Compania a 5-a se compunea din plasa Borcea şi oraşul Călăraşi.

Batalionul de dorobanţi din Călăraşi a participat la războiul de independenţă din aprilie 1877 şi până în ianuarie 1878, luând parte activă la luptele purtate la Plevna, Rahova, Vidin şi Smârdan. Pentru eroismul de care au dat dovadă în luptele la care au luat parte ostaşii Regimentul 8 Dorobanţi a primit Crucea Trecerea Dunării, iar ofiţerii au fost decoraţi cu medalia Steaua româniei. Printre aceştia s-a aflat colonelul Şişman Ştefan, care venise la acest regiment în locul locotenent colonelului Nicolau Alexandru de la Regimentul 1 de linie, începând cu 7 decembrie 1876 şi care primise la 25 noiembrie 1875 dreptul de a purta semnul onorific de argint, pentru serviciul military de 18 ani împliniţi, iar în aprilie 1879 în calitate de commandant al regimentului primea ordinele Sfântul Stanislav clasa a II-a şi Vladimir clasa a IV-a cu spade, conferite de Împăratul tuturor Rusiilor. Prin Decretul nr. 2605 din 19 noiembrie  1878, pentru faptele de vitejie  săvârşite pe câmpurile de luptă de la sudul Dunării un număr de 31 soldaţi ai Regimentului 8 Dorobanţi erau decoraţi cu Virtutea Militară.

Prin Înaltul Decret nr. 1163 din 5 aprilie 1880 se creează 14 regimente de dorobanţi peste cele 16 existente. Acum ia fiinţă Regimentul 23 de dorobanţi Ialomiţa, cu reşedinţa în Călăraşi, care cuprindea judeţul Ialomiţa şi făcea parte din Divizia II teritorială militară. La art. 3 se prevedea că fiecare din aceste regimente se compune din două batalioane, 8 companii şi un pluton afară din rânduri.Primul comandant al regimentului a fost lt. Col. Scheleti Scarlat, venit de la Regimentul 10 Dorobanţi.

Prin decizia ministrului de război, generalul Slăniceanu, nr. 106 din 18 iulie 1880 se stabilesc pentru regimentul 23 Ialomiţa, cu reşedinţa în oraşul Ştirbei (Călăraşi), următoarele circumscripţii:

Batalionul I, cu reşedinţa în oraşul Ştirbei, care avea în componenţă următoarele companii:

– Compania I cu reşedinţa în oraşul Ştirbei, avea în responsabilitate comunele: Lupşanul, Mihai Bravul, Ciacu, Călăraşii Vechi, Ulmu, Văcăreşti, Ciocăneşti Sârbi, Ciocăneşti Mărgineni, Rasa, Cacomeanca şi oraşul Ştirbei,

– Compania II-a, cu reşedinţa la Şocariciu (astăzi Unirea) şi responsabilitatea asupra comunelor: Tonea, Roseţi-Volnaşi, Dichiseni, Jegălia, Gâldău, Pietroiu, Cocargeau (azi Borcea) şi Şocariciu.

– Compania III-a, cu reşedinţa la Dudeşti, avea în responsabilitate comunele: Sudiţi, Frăţileşti, Dudeşti, Tefeşti, Stelnica, Cegani, Borduşanii Mari, Făcăeni, Găiţa, Vlădeni şi Chioara.

– Compania IV-a, cu reşedinţa la Piua Petri, avea în responsabilitate comunele: Bucu, Mărculeşti, Smirna, Iazu, Murgeanca, Ograda, Ţăndărei, Hagieni, Luciu, Giurgeni, Gura Ialomiţei şi Piua Petri.

Batalionul al doilea, cu reşedinţa în oraşul Ştirbei, care avea tot patru companii, în continuarea celor amintite:

– Compania V-a, cu sediul la Slobozia, avea în responsabilitate comunele: Miloşeşti, Brătescu, Perieţi, Andrăşeşti, Slobozia, Pribegi, Poiana, Ivăneşti, Ciulniţa, Bora şi Cosâmbeşti.

-Compania VI-a, cu sediul la Ciochina, avea comunele: Fundu-Crăsani, Sărăţenii de Sus, Colelia, Reviga, Crunţi, Balaciu de Sus, Căzăneşti, Ciochina, Copuzu, Raşi, Piersica, Albeşti şi Marsilieni.

– Compania VII-a, cu sediul la Urziceni, avea comunele: Gârbovi, Grindu, Armăşeşti, Jilavele, Bărbuleşti, Urziceni, Manasia, Moldoveni, Alexeni, Broştenii Noi şi Broştenii Vechi.

– Compania VIII-a, cu sediul la Condeeşti, avea comunele: Coşereni, Borăneşti, Speteni, Bărcăneşti, Condeeşti, Uleşti, Frumuşica, Arţari, Axintele, Ştefăneşti şi Lehliu.

Existenţa în oraş a unui Regiment de dorobanţi, 2 escadroane ale Regimentului 3 de călăraşi din Bucureşti şi inexistenţa unor cazarme pentru găzduirea acestoral-a determinat pe prrefectul vasile Obedeanu. în şedinţa din 28 ianuarie 1880, Consiliul general al judeţului Ialomiţa, întrunit în sesiune extraordinară, sub preşedinţia lui Alexe Vineş, să propună ”că trebuie a se îngriji consiliul şi de bunul trai al soldatului român şi a înscrie iarăşi suma de 20.000 lei pentru clădirea unei cazarme de dorobanţi necesară acestui judeţ”.

Cazarma regimentului a fost construită chiar în anul 1880, pe un teren în suprafaţă de 20 de hectare, cumpărat de la Primăria oraşului Călăraşi. Până spre sfârşitul secolului al XIX-lea (anul 1897), au fost construite şi alte spaţii necesare regimentului: dependinţele în anul 1891, infirmeria în anul 1893, pavilionul pentru statul major al regimentului în anul 1896 şi două pavilioane pentru companiile teritoriale, în anul 1897.

Next Post

Lehliu-Gară își va reabilita Ambulatoriul pe fonduri europene

vin feb. 15 , 2013
Please enter banners and links.Infrastructura de sanatate din judetul Calarasi este din nou beneficiara a fondurilor REGIO. Astfel, dupa ce la sfarsitul lunii octombrie 2012 a fost inaugurat Ambulatoriul Integrat al Spitalului Judetean de Urgenta Calarasi, astazi a fost incheiat contractul de finanţare al proiectului “Modernizarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului […]

PNL

Please enter banners and links.