Nu cu mult timp în urmă, în perioada în care P.D.L. era activ la nivelul Consiliului Județean Călărași, propunerea președintelui Filipescu de a moderniza fostul Teatru Popular, prin transformarea acestuia intr-un cinematograf 2D/3D, in detrimentul direcționării banilor către investițiile în sănătate (Spitalul Județean de Urgență Călărași), a născut discuții aprinse pro și contra, în rândul consilierilor.
La ședința din 31 iulie a.c., consilierii județeni au aprobat rectificarea bugetului județului Călărași, pentru anul în curs, cea mai importantă modificare – la capitolul investiții – reprezentând-o mutarea sumei de 432.000 lei (4,32 miliarde lei vechi), de la sănătate către cultură. De data aceasta, nimeni nu a mai avut nimic de comentat, iar rectificarea a fost votată în unanimitate.
În fapt, acest transfer de bani, în interiorul bugetului de investiții, îl constituie suplimentarea cu 4,32 miliarde lei vechi pentru construirea noii biblioteci județene, lucrări de construcție ce au început, în aceste zile, parcul din zona centrală, vis-a vis de Poșta nr. 1, fiind îngrădit pentru delimitarea zonei de șantier.
Valoarea investiţiei se ridică 4 milioane de euro şi, aşa cum a precizat preşedintele Consiliului Judeţean, Răducu Filipescu, clădirea noii biblioteci va fi construită în maxim doi ani şi va deveni un important punct de atracţie pentru iubitorii de lectură, dar şi pentru cei ce doresc să desfăşoare şi alte tipuri de activităţi. Construcţia va avea cinci etaje şi va cuprinde săli de lectură,spaţii pentru activităţi educativ –recreative destinate copiilor, săli dotate cu reţele IT pentru lecturarea volumelor în format electronic,un spaţiu destinat editării (minitipografie), săli de conferinţe, dar şi un spaţiu destinat unui McDonald’s, primul din Călărași, dealtfel.
La această oră, activitatea Bibliotecii Judeţene se desfăşoară în spaţii inadecvate aşa cum este şi cel din parcul central, în locaţia fostului cinematograf Victoria, unde, o bună parte din cele peste 300.000 de volume sunt depozitate în condiţii improprii. Odată cu finalizarea noului sediu al Bibliotecii Judeţene, cititorii călărăşeni vor beneficia de un mediu propice lecturii şi studiului.