In aceasta dupa amiaza, la sedinta de constituire a Consiliului Local Calarasi, surprizele nu s-au lasat asteptate.
Daca în cursul dimineții se discutase o alianta intre PNL si PSD, pentru a avea cate un viceprimar de la aceste doua partide, in timpul sedintei, lucrurile s-au schimbat.
În timpul ședinței, au fost făcute 4 propuneri pentru cele două locuri de viceprimar: Nicolae Dragu (PDS), Marius Dulce (PSD) și PNL-iștii Dragoș Coman și Viorel Ivanciu.
N. Dragu a preferat sa renunte la functia de viceprimar, in favoarea lui Dragos Coman, si a votat echipa formată din Dragos Coman (PNL) si Marius Dulce (PSD), tinându-se (pe jumatate) de promisiunea făcută, alături de echipa PSD, la Mânăstirea Coslogeni, votand PSD, dar si ajutand PNL, impotriva caruia facuse alianta.
Culmea, cei care si-au tradat colegul de partid, pe Marius Dulce, sunt 5 consilieri PSD, care în loc sa-l voteze pe acesta, au susținut echipa PNL.
Astfel, in urma voturilor exprimate, PNL a obtinut si cele doua mandate de viceprimari, prin Dragos Coman, ales cu 15 voturi si Viorel Ivanciu, ales tot cu 15 voturi.
Pentru Actualitatea de Calarasi, Nicolae Dragu ne-a declarat:
“M-am ținut de promisiune și față de PSD, dar am dorit și să susțin un tânăr, ca viceprimar, pe Dragoș Coman. Am fost coleg cu tatăl lui și am preferat să îl susțin pe Dragoș, decât să țin eu de funcție. Pentru că am ținut la principii, am și pierdut de multe ori, dar prefer așa. M-am supărat pe cei de la PSD, pentru că i-au invalidat mandatul de consilier județean lui Liviu Vârtejanu, pentru a-l pune pe cumnatul lui Ion Samoilă, consilierul Marian Spiridon.
Eu am renunțat la candidatură, l-am tăiat pe Viorel Ivanciu de pe listă și i-am votat pe cei doi: Dulce și Coman, atît eu, cât și ceilalți doi consilieri ai mei.
Trădarea a venit din partea colegilor săi de la PSD.
În următorii 4 ani voi fi în opoziție și nu voi lăsa ca lucrurile să treacă la voia întâmplării, ci executivul va trebui să dea seamă pentru tot ceea ce va face!”,ne- a declarat Dragu, la finalul ședinței.
De mentionat că, după ce s-a constituit Consiliul Local și au fost aleși viceprimarii, primarul Daniel Ștefan Drăgulin și-a depus jurământul, pentru cel de-al doilea mandat de primar al municipiului Călărași.
La învestire, acesta a declarat:
“Astăzi este o zi importantă pentru municipiul Călărași, Consiliul Local a fost validat în ședința de constituire a sa și au fost aleși cei doi viceprimari care, alături de mine, vor pune în aplicare hotărârile noilor aleși locali.
Pornesc la drum, în acest mandat, cu speranța că voi colabora cu un Consiliu Local activ și exigent, conectat la necesitățile municipiului și la nevoia acestuia de modernizare. Alături de Viorel Ivanciu și Dragoș Coman, precum și de toți membrii Consiliului Local, ne angajăm să continuăm investițiile în Călărași! Mulțumesc, totodată, tuturor celor care au făcut parte din Consiliul Local precedent. Sper ca și pe viitor colaborarea și experiența lor să fie puse în slujba comunității!”
Consiliul Local Călăraşi este format din:
Daniel Ştefan Drăgulin (PNL) – primar
Dragoş Coman (PNL) – viceprimar
Viorel Ivanciu (PNL) – viceprimar
Alina Jipa (PNL) – consilier local
Daniel Purcărea (PNL) – consilier local
Cătălin Koztelnic (PNL) – consilier local
Camelia Croitoru (PNL) – consilier local
Florentina Toneanu (PNL) – consilier local
Sandra Teodora Bratu (PNL) – consilier local
Andrei Romilă (PNL) – consilier local
Ionel Oprea (PNL) – consilier local
Alexandru Chiriţă (PSD) – consilier local
George Stoian (PSD) – consilier local
Marius Dulce (PSD) – consilier local
Georgeta Balica (PSD) – consilier local
Florian Dinu (PSD) – consilier local
Dumitru Ariciu (PSD) – consilier local
Silvia Georgeta Mândruţescu (PSD) – consilier local
Denisa Jilăveanu (PSD) – consilier local
Nicolae Dragu (PDS) – consilier local
Filimon Carmen (PDS) – consilier local
Buzea Romeo (PDS) – consilier local