Trupa Trepte a urcat pe podium, la Festivalul – Concurs Naţional de Teatru “COPIL ÎN EUROPA”

Print Friendly, PDF & Email

treptetimisoara Membrii Trupei de teatru ”TREPTE”, a Centrului Cultural Județean Călărași, au participat în perioada 21 – 30 Iunie 2016, la Festivalul – Concurs Naţional de Teatru pentru Copii şi Tineret “COPIL ÎN EUROPA”.

Piesa de teatru cu care au intrat în concurs este “…dincolo?”, adaptare și regie de Ştefan Niţu, după “UŞA”, de Matei Vișniec, iar interpretarea de excepție le-a adus următoarele premii:

Premiul I pentru interpretare rol feminin – ILINCA NEACŞU

Premiul I pentru interpretare rol masculin – BOGDAN GHEORGHE

Premiul I pentru concepția grafică a afişului

Premiul II – pentru interpretare rol feminin – MARIA RADU

Premiul II pentru spectacolul de teatru “…dincolo?”

Organizat de Asociația Culturală ”Pentagon” din Timișoara, Festivalul ”Copil în Europa” a găzduit, în cadrul celei de-a IX-a ediții, șaptesprezece trupe din municipiile Arad, Timișoara, Cluj Napoca, Pitești, Călărași, Baia Mare, Buftea, Recaș, Chișinău, Făgăraș, Botoșani și Panciu.

dincolo bogdan ilincatimisoara mariatimisoara

 

 

Please enter banners and links.

Next Post

Tur de forță în județul Călărași/Conducerea C.J. și-a propus să ajungă la toate primăriile, într-o săptămână

mar iul. 5 , 2016
Tur de forță, în județul Călărași, făcut de către conducerea Consiliului Județean. Vasile Iliuță, președintele proaspăt ales în fruntea județului, a declarat, încă de săptămâna trecută, că vrea să ajungă la toate primăriile din județ (55 la număr), într-un timp cât mai scurt. Deplasările în teritoriu au început de luni, […]