Judeţul Călăraşi / Nicio medie de 10, la Evaluarea Naţională
Vineri, 1 iulie, au fost date publicităţii rezultatele obţinute la Evaluarea Naţională . Conform unui comunicat remis de către Ministerul Educaţiei, la nivel naţional, 75% , din absolveţii clasei a VIII-a, au obţinut medii de peste 5, înainte de contestaţii. Un număr de 241 de candidaţi a obţinut media generală 10 (cei mai mulţi, în judeţul Iaşi – 23).
Cea mai mare promovabilitate, înainte de contestaţii, a fost înregistrată în judeţul Brăila( 89,2%), urmată, apoi, de Cluj (88,9), Bucureşti (87,2), Prahova (85,9%) şi Galaţi (81,9%). La polul opus, cu rate scăzute de medii de 5, se află judeţele: Giurgiu (55,1%), Teleorman (60%).
La coada clasamentului se află şi judeţul Călăraşi, cu o promovabilitate de 67,7%. Dacă anul trecut, rata de promovare a fost de 76,6%, în judeţul Călăraşi, înainte de contestaţii, în acest an, rata mediilor peste 5 este mai mică cu 8,9 procente. Din păcate, în acest an, judeţul Călăraşi nu are nicio notă de 10, la Evaluarea Naţională, comparativ cu anul trecut, când au fost obţinute două medii de 10.
Cea mai mare medie ( 9,92) a fost obţinută de eleva Mihăilă Bianca Nicoleta de la Şcoala Gimnazială ,,Mihai Viteazu”, din Călăraşi , urmată de elevele, Boerescu Victoriţa Maria ( Şcoala Gimnazială ,,Carol 1”, Călăraşi ) şi Munteanu Bianca Ioana ( Liceul Teoretic ,,Neagoe Basarab”, Olteniţa ),ambele cu media 9.82, înainte de contestaţii.