Tragedie pe calea ferată, în zona 10 nivele, din municipiul Călărași

Print Friendly, PDF & Email

Un bărbat și-a pierdut viața după ce a fost secționat de un tren personal

 Paramedicii SMURD din cadrul Detașamentului de pompieri Călărași împreună cu un echipaj al Ambulanței au ajuns rapid la fața locului, însă din nefericire, nu s-a mai putut face nimic pentru respectivul bărbat, care a fost secționat de trenul personal 8343

       În data de 17.08.2016, ora 05.50, un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Detașamentului de pompieri Călărași a fost solicitat prin intermediul 112 – număr unic pentru apeluri de urgenţă, să acționeze pe raza municipiului Călărași, pe strada Locomotivei, în zona 10 nivele, la trecerea la nivel cu calea ferată, pentru a acorda primul ajutor unei persoane de sex masculin, cu identitate necunoscută (aproximativ 60 de ani, fără documente), care a foat călcată de trenul personal 8343.

La sosirea paramedicilor SMURD și a echipajului S.A.J., persoana era efectiv secționată în două, fără nicio șansă de supraviețuire.

Organele abilitate urmează să stabilească cu exactitate împrejurările nefericitului accident, în urma căruia bărbatul și-a pierdut viața într-un mod atât de tragic.

 

Please enter banners and links.

Actualitatea de Călăraşi

Next Post

Tumoră de 4 kg, extirpată la Spitalul Județean Călărași

joi aug. 18 , 2016
La Spitalul Județean de Urgență Călărași s-a realizat, în cursul zilei de miercuri, o intervenție chirurgicală cu un grad de dificultate ridicat. Directorul medical, Laurențiu Belușică, a scris despre această intervenție chirurgicală, pe pagina sa de facebook. In decursul zilei de ieri, 17 august 2016, impreuna cu Dr. Paul Gașpar, […]