Începând de marți, 30 iulie, oltenițenii vor putea să se protejeze de caniculă dacă ajung într-unul dintre cele trei corturi de asistență medicală amplasate de deputatul PNL, Raluca Surdu.
Având în vedere temperaturile ridicate din ultimele zile, Raluca Surdu s-a gândit la cei care suferă din cauza căldurii și le oferă acestora un spațiu de odihnă, unde se pot hidrata și unde își pot verifica tensiunea, gratuit. Prin această campanie, deputatul PNL dorește să ofere oltenițenilor șansa de a apela la personal medical specializat pentru a-și verifica tensiunea și pentru a fi îndrumați către asistență de specialitate, dacă va fi cazul.
‘‘Este necesar ca fiecare dintre noi să aibă grijă și să nu se expună prelungit la soare pentru a evita efectele pe care razele ultraviolete și căldura extremă le pot avea asupra organismului. Într-o perioadă în care bolile de inimă sunt în creștere, trebuie să avem grijă de inima noastră și să începem prin a ne măsura regulat tensiunea,’’ a declarat Raluca Surdu.
Deputatul PNL a atras atenția asupra importanței unui control medical regulat și i-a sfătuit pe oltenițeni să evite expunere prelungită la soare, în zilele caniculare.
‘‘Sănătatea este un lucru important pentru fiecare dintre noi și îi îndemn pe toți oltenițenii să se ferească în această perioadă de caniculă iar dacă totuși trebuie să iasă afară, să se oprească la unul dintre corturile noastre pentru a consuma lichide și pentru a își verifica tensiunea, ’’ a mai spus Raluca Surdu.
Acțiunea este organizată în parteneriat cu Spitalul Municipal și cu Unitatea de Asistență medico-socială Oltenița , iar oltenițenii vor fi asistați inclusiv de asistente medicale. După mai puțin de 3 ore de la amplasarea primului cort, peste 70 de oltenițeni au apelat la serviciile medicale oferite.
Acțiunea ”Sănătate pentru Oltenița” a deputatei PNL Raluca Surdu se va desfășura pe durata a 2 săptămâni, cu posibilitatea de prelungire, dacă temperaturile zilelor lunii august o impun. Zilnic, între orele 9 și 17, cei aflați în trecere prin cele trei puncte importante ale orașului își vor putea verifica tensiunea, vor beneficia de un moment de liniște la umbră și de un pahar cu apă pentru rehidratare.
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish.AcceptRejectRead More
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are as essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.