Proiect de prevenire a infracţiunilor săvârşite cu violenţă

politie martieInspectoratul de Poliţie Judeţean Călăraşi lansează Proiectul  „Bumerangul violenţei”, pentru prevenirea infracţiunilor de loviri sau alte violenţe în mediul urban şi rural.

 Aceasta se desfăşoară în perioada martie – decembrie 2016, în scopul menţierii siguranţei cetăţenilor, prin informarea populaţiei cu privire la măsurile de autoprotecţie ce trebuie adoptate pentru a nu deveni victimele infracţiunilor săvârşite cu violenţă şi la consecinţele juridice şi sociale în cazul comiterii unei astfel de infracţiuni.

Proiectul s-a lansat marți, 8 martie, în comunele Dor Mărunt şi Dragalina, cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii, în cadrul unor întâlniri cu reprezentantele sexului frumos.

Poliţiştii de prevenirea criminalităţii şi cei de ordine publică le-au întâmpinat pe doamne şi domişoare cu flori şi au discutat cu acestea despre regulile pe care trebuie să le urmeze în cazul unui conflict în familie. Totodată, la întâlniri au participat şi cadre medicale care au prezentat tehnici de prim ajutor în caz de leşin şi lezare cu un corp tăietor.

Pe parcursul anului, în cadrul acţiunilor preventive ce se vor derula, vor fi realizate şi difuzate materiale cu conţinut preventiv, vor avea loc discuţii cu grupul ţintă, urmând să fie prelucrate situaţii ipotetice de victimizare din agresiuni fizice şi să fie transmise recomandări pentru adoptarea unei conduite de evitare a conflictelor.

Pentru promovarea mesajului proiectului de prevenire a fost realizat un afiş, precum şi flyere, care vor fi difuzate în locuri şi zone tranzitate de public numeros.

Please enter banners and links.

Next Post

Rușinos: Călăraşiul, din nou, codaş, la simularea pentru Evaluarea Naţională

mie mart. 9 , 2016
La finele săpătămânii trecute, au fost date publicităţii rezultatele la  testările pentru examenul de Evaluare naţională, ce au avut loc în perioada 22-24 februarie, a.c. . La nivelul judeţului Călăraşi, rezultatele nu sunt, nici în acest an, îmbucurătoare.  Pentru al treilea an consecutiv, judeţul Călăraşi se află la coada clasamentului, […]

Te mai poate interesa

error: Content is protected !!