Primăria Radovanu a construit o Hală metalică destinată utilajelor

Este știut cât de impor­tant este ca o primărie să se implice în bunul mers al lucrurilor dintr‑o local­i­tate. Auz­im, de multe ori, că nu sunt bani sufi­cienţi pen­tru a face investiţii, însă oamenii de acţi­une, în cazul de faţă — pri­marii, caută resurse­le peste tot. Şi, reuşesc!

Este şi cazul primăriţei din comu­na Radovanu, Vasil­i­ca Dobres­cu, pe care o car­ac­ter­izează cuvân­tul impli­care, cu atât mai mult, atun­ci când este vor­ba de gospodăria în care trăi­esc cei peste 4.000 de locuitori ai comunei.

Într‑o zi în care oamenii se odi­h­nesc, dumini­ca, primăriţa comunei, ală­turi de invi­taţii săi, dep­u­tat­ul Vasile Ili­uţă şi cei peste 200 de locuitori, au fost prezenţi la inau­gu­rarea Halei de uti­la­je, eveni­ment ce a debu­tat cu o slu­jbă de sfinţire, ofi­ci­ată de cei 4 pre­oţi ai comunei.

Hala de uti­la­je este con­stru­ită din fon­duri pro­prii, pe o suprafață de 260 de mp, a fost exe­cu­tată în trei luni și jumă­tate și a costat 165.521 RON. Scop­ul real­izării aces­teia este de a fi păs­trate uti­la­jele aflate în dotarea Unităţii Admin­is­tra­tiv Ter­i­to­ri­ale Radovanu, respec­tiv, a primăriei: un bul­doex­ca­va­tor, un trac­tor de 88 de cai put­ere, o remor­că de 6 tone și o cos­i­toare cu braț, cu o lățime de lucru de 1 metru, pen­tru întreținerea spați­u­lui de lângă șosea, dar și a islazu­lui comu­nal, aco­lo unde este cazul să se inter­v­ină. Trac­torul, remor­ca şi cos­i­toarea cu braţ, au fost achiz­iţion­ate pe fon­duri obţinute din sub­venţia de la APIA, având o val­oare de peste 270.000 RON, în luna aprilie a aces­tui an.

În cuvân­tul susțin­ut după slu­j­ba de sfințire, pri­marul Vasil­i­ca Dobres­cu a sub­lini­at impor­tanța aces­tor investiții:

„Radovanu, îmi place să cred, este comu­na unde întot­deau­na se întâm­plă ceva impor­tant. În această zi super­bă de aprilie, ală­turi de cei care cred în mine şi în proiectele pe care le derulez, inau­gurăm un spaţiu gen­eros, real­izat printr‑o tehnolo­gie mod­ernă, spaţiu des­ti­nat, strict, uti­la­jelor care sunt în dotarea primăriei. Sat­is­facția mea cea mai mare, ca pri­mar, este să vă fiu ală­turi, să vă înţe­leg nevoile, să vă ajut în toate situ­aţi­ile în care îmi cereţi aju­tor şi, sper, că atâ­ta timp cât voi fi în frun­tea comunei Radovanu să am posi­bil­i­tatea să fac multe inau­gurări! Orice zi din viaţa mea de pri­mar, înseam­nă o zi în slu­j­ba aces­tei comu­nităţi. Dum­nezeu să ne ajute ca într-un viitor, nu prea înde­păr­tat, să fie inau­gu­rată una din cele mai impor­tante investiţii pen­tru noi, locuitorii comunei Radovanu, respec­tiv, ali­menta­rea cu apă şi canalizarea. Aces­te două mari proiecte au fost demarate, adică s‑au alo­cat primele fon­duri de la Min­is­terul Dez­voltării pen­tru proiectare. Cu sig­u­ranţă, această investiţie este salu­tată de marea majori­tate a radove­ne­nilor. Am spus marea majori­tate, pen­tru că, deşi pare ire­al, aceiaşi cin­ci con­silieri: David Iulian (PC), Ciobanu Mar­i­ana (PNL), Roș­co­varu Cos­tel (PC), Neacşu Mar­i­an (PNL) şi Can­tacuz Cris­t­ian (PSD), se opun tutur­or proiectelor care au fost iniţi­ate în cei doi ani care s‑au scurs din acest man­dat. Şi, pen­tru aceas­ta Hală pe care o inau­gu­ram astăzi, cei cin­ci au votat împotrivă. Dar cum ştim că binele tre­buie să învingă răul, nu am nicio îndoială că şi Radovanu se va bucu­ra de facil­ităţile pe care le oferă ali­menta­rea cu apă şi canalizarea. Dum­nezeu să ne ajute şi sunt con­vin­să că vom reuşi, pen­tru că avem şi pre­oţii comunei aici, ală­turi de noi!

Am pier­dut ocazia ca fon­durile nece­sare con­stru­irii Cămin­u­lui Cul­tur­al, fon­duri ce ar fi fost deru­late prin Min­is­terul Dez­voltării să ajungă şi în comu­na noas­tră, pen­tru că nu a fost votată tre­cerea lui din dome­ni­ul pub­lic, în dome­ni­ul pri­vat. O hâr­tie, o for­mal­i­tate, a făcut ca proiec­tul nos­tru să nu fie selec­tat. Asta nu mă împiedică, însă, de a demara con­strucţia unui nou Cămin Cul­tur­al din fon­durile pro­prii ale primăriei Radovanu, deoarece am alo­cat 300.000 de lei şi, în această vară, vom începe lucrările. Nu sunt omul care să fie oprit din drum şi nici nu voi accep­ta ca Radovanu să nu se dez­volte! Tutur­or celor ce sun­teţi prezenţi, dar şi celor ce nu sunt astăzi aici, vă trans­mit şi le trans­mit mulţu­mir­ile mele şi vă asig­ur că munca mea, şi a celor care au fost ală­turi de mine, va aduce comunei noas­tre mod­ern­izarea de care are atâ­ta nevoie! În încheiere, vreau să mulţumesc vicepri­maru­lui Ionuţ Găl­bi­naşu, con­silier­ilor locali ai PDL şi PP-DD, care mi-au fost ală­turi timp de doi ani şi, sper că, şi mai departe, vor face ace­laşi lucru!”, a spus pri­marul Vasil­i­ca Dobres­cu.

 

 

 

error: Content is protected !!