O butelie a explodat la blocul “Turol” din Olteniţa

bloc turol oltenita 1Un echipaj de descarcerare şi un echipaj SMURD din cadrul Detaşamentului de pompieri Olteniţa au fost solicitate, în data de 14.02.2014, ora 09.03 să acţioneze pe strada Macului, la blocul „Turol”, pentru preluarea şi acordarea primului ajutor unei persoane, Mihai P., în vârstă de 66 de ani, care a suferit arsuri în urma deflagraţii produse în camera unde locuia.
Din primele cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că explozia s-a produs pe fondul unei acumulări de gaze provenite dintr-o butelie.
Trebuie de asemenea menţionat că respectivul imobil nu era branşat la reţeaua de gaze a municipiului.
La sosirea paramedicilor SMURD şi a echipajelor S.A.J., bărbatul, în apartamentul căruia s-a produs deflagraţia, era conştient şi foarte agitat, prezentând arsuri de gradul I la nivelul feţei şi al membrelor superioare.
Paramedicii SMURD au acordat primul ajutor victimei, au imobilizat-o pe targă în poziţia de siguranţă, i-au monitorizat funcţiile vitale, i-au administrat oxigen, după care aceasta a fost transportată de urgenţă la spitalul din municipiul Olteniţa.
În urma exploziei alte 4 persoane au suferit atac de panică şi au avut nevoie de îngrijiri medicale, două dintre acestea fiind transportate la spital de către echipaje ale S.A.J., iar alte două refuzând transportul la unitatea spitalicească.

Next Post

Casa de Pensii Călărași trebuie să recupereze 200.000 de lei din pensiile acordate ilegal

mar feb. 18 , 2014
Print 🖨 PDF 📄 eBook 📱Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Călăraşi şi-a prezentat activitatea, în cadrul Colegiului Prefectural ce a avut loc săptămâna trecută. Cum actuala conducere a Casei de Pensii nu a fost preocupată să organizeze vreo conferinţă de presă în cursul anului trecut (ca şi alte servicii deconcentrate […]

Te mai poate interesa

error: Content is protected !!