Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Călăraşi şi-a prezentat activitatea, în cadrul Colegiului Prefectural ce a avut loc săptămâna trecută. Cum actuala conducere a Casei de Pensii nu a fost preocupată să organizeze vreo conferinţă de presă în cursul anului trecut (ca şi alte servicii deconcentrate din Călăraşi), presa locală a aflat, în urma prezentării publice, activitatea acestei instituţii. În acest fel, am reuşit să aflăm câteva detalii, mai puţin cunoscute de opinia publică, referitoare la acordarea drepturile de pensie.
Pensionarii reprezintă aproape o treime din populaţia judeţului Călăraşi
La nivelul judeţului Călăraşi, au fost înregistraţi, la finele anului trecut, 89.427 de pensionari, din care, 64.407 sunt la limită de vârstă, 10.394 primesc indemnizaţia socială, de 350 de lei şi 12.750 de persoane vârstnice primesc pensii din agricultură. Tot anul trecut, au fost depuse peste 1800 de cereri pentru acordarea drepturilor pentru diferite forme de pensie, ce au fost soluţionate, în proporţie de aproximativ 70%. Acest lucru înseamnă că nu a fost respectat termenul de soluţionare, fapt datorat de primirea întârziată a versiunilor de lucru pentru stabilirea drepturilor de pensie, de confirmările tardive a stagiilor de cotizare. De asemenea, CJP Călăraşi se confruntă cu o lipsă acută de personal, fapt ce a dus la întârzierea stabilirii şi punerii în plată a pensiilor. Dar ceea ce este mai grav este faptul că, la nivelul judeţului Călăraşi, sunt tot mai mulţi pensionari care nu reuşesc să-şi achite datoriile, iar Casa de Pensii are rolul de recuperare a sumelor datorate către creditorii pensionarilor. Conform statisticilor prezentate de către Casa de Pensii, în fiecare lună, sunt operate, aproximativ, 129 de reţineri comunicate de executorii judecătoreşti sau bancari, de Finanţele Publice sau de către CAR Pensionari. În ceea ce priveşte litigiile aflate pe rolul instanţei, la nivelul anului trecut, au fost un număr de 689 dosare. Cauza preponderentă a acestor conflicte o constituie nevalorificarea unor sporuri consemnate în adeverinţele eliberate de societăţi şi faptul că nu s-au avut în vedere adeverinţele care atestă încadrarea în grupe superioare de muncă. Însă, o mare problemă cu care se confruntă această instituţie este faptul că are de recuperat o sumă importantă de bani, aproximativ 200.000 de lei (din pensii primite necuvenit). Casa Judeteana de Pensii, prin Compartimetul de Plăţi şi Prestaţii verifică, lunar, compatibilitatea dintre diferite tipuri de pensii sau prestaţii şi salariul acordat pe timpul serviciului. Ca urmare a verificărilor efectuate, au fost identificate 75 de incompatibilităţi, valoarea drepturilor de pensie, încasate necuvenit, ridicându-se la 198.000 de lei. Pentru recuperarea acestei sume au fost emise 75 de decizii de impunere, prin poprire sau prin executare silită. Din cauza neglijenţei şi chiar a incompetenţei unor angajaţi din cadrul acestei instituţii, 75 de pensionari călărăşeni sunt obligaţi să dea, înapoi statului, sume importante de bani, de ordinul zecilor de mii de lei.
Please enter banners and links.