După ce săptămâna trecută am contabilizat o serie de demisii din funcţiile de director ale unor instituţii deconcentrate: Cornel Berheci de la Agenţia Judeţeană pentru Prestări Sociale, Ion Sfetcu, de la Inspectoratul Teritorial de Muncă, dar şi a directorului Centrului Cultural Judeţean Călăraşi, Radu Dinulescu, precum şi controversata demitere a directorului Constantin Mitră, de la conducerea Liceului Teoretic “Mihai Eminescu”, săptămâna care se încheie a adus numiri în funcţii.
Astfel, la conducerea Agenţiei Judeţene pentru Prestări Sociale a fost instalat Liviu Oltenacu.
Membru al organizaţiei P.S.D. Călăraşi, în cadrul căreia a fost trezorier şi purtător de cuvânt, Liviu Oltenacu a îndeplinit, până la momentul numirii ca director al A.J.P.S. Călăraşi, funcţia de expert comunicare în cadrul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională SUD Muntenia.
O altă numire, s-a produs la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Călăraşi, unde locul “longevivului” director Anton Magearu, a fost luat de fostul prefect Jenel Şerban.
În condiţiile în care funcţia de prefect revine prin protocol P.S.D-ului, în calitatea sa de membru al P.C. şi implicit al A.C.D., Jenel Şerban s-a reorientat, alegând o funcţie de director de instituţie deconcentrată, care tinde să se potrivească cu noul său profil de persoană implicată în domeniul agricol.
În fine, a treia numire a avut loc la I.T.M. Călăraşi, noul director interimar fiind Otilia Berbecar, venită prin detaşare de la I.T.M. Bistriţa Năsăud. Foarte posibil, postul de director al ITM Călăraşi va fi ocupat de Răzvan Meseșanu, având în vedere că la apropiatele alegeri din cadrul Conferinţei Judeţene a P.S.D. Călărași, acesta va trebui să se gândească,în cazul în care vrea să candideze pentru vreo funcție de conducere a partidului, dacă își dorește postura de om politic sau cea de funcționar public.
Please enter banners and links.