După anunțarea rezultatelor obținute la alegerile locale, așa cum era și firesc, au început negocierile, acolo unde lucrurile nu pot funcționa fără votul contracandidaților politici.
Consiliul Local Călărași este în această situație, cele 10 mandate câștigate de PNL, nefiind suficiente pentru a-și desemna viceprimarii și pentru a asigura majoritatea simplă, în ședințe. Motiv pentru care, cele două partide PSD Călărași – cu 8 consilieri și PDS – cu 3, vor face diferența.
Atât președintele organizației județene a PSD Călărași, Dan Cristodor, cât și Nicolae Dragu au anunțat că nu vor face alianță cu PNL-ul. Dragu a declarat că vrea să facă echipă cu PSD, ceea ce înseamnă că cele două partide pot da cei doi viceprimari ai Primăriei Călărași, asta dacă va merge pe acestă susținere a social-democraților și nu se va hotărî să ajute partidul din care a făcut parte.
O variantă a PSD-ului este să rămână Marius Dulce, viceprimar, iar varianta inițială a lui Nicolae Dragu, de a o desemna pe Amelia Dincă, viceprimar, poate cădea, în condițiile în care nu a obținut mandatul de consilier județean, pe care și-l dorea, așa că este posibil să ia în considerare, pentru sine, funcția de viceprimar, pentru următorii 4 ani.
Totul se negociază, așa cum spune și N. Dragu, pe pagina sa de fb, doar că va alege…răul cel mai mic. Vom vedea care este acesta!
“Politica inseamna compromisul care nu te compromite,dar si obligatia de a-i reprezenta pe cei care ti-au dat votul chiar daca cateodata poti trece prin situatii ce par umilitoare.
Ca atare, ma gandesc sa accept o propunere politica astfel incat alegatorii mei sa nu mai fie umiliti, sa nu mai bata la usi inchise. Va asigur ca n-o fac pentru mine,nu mai am nicio ambitie politica personala dupa ce am fost primar 12 ani. O fac pentru voi cei care v-ati pus speranta in mine si mi-ati fost devotati ani de zile,lucru pentru care ma inclin in fata voastra cu respect !
Nu-mi cereti acum amanunte cand negocierile sunt in derulare,dar aveti incredere ca fac ce e mai bine pentru voi cei umiliti de altii prin atitudine. Va promit ca nu veti mai fi niciodata bataia de joc a nimanui!”