Muzeul Municipal a lansat Calendarul Călărășean

Print Friendly, PDF & Email

muzeul municipalLa începutul lunii aprilie, pe pagina de facebook a Muzeului Municipal, a fost lansat Calendarul Călărășean, un calendar în care instituția prezintă informații cronologice din istoria municipiului. Sursa principală a acestui calendar este Monografia Municipiului Călărași ediția 2010, coordonată de domnul Nicolae Țiripan.

În cadrul săptămânii 6 – 10 aprilie – Școala altfel, Muzeul Municipal Călărași a fost vizitat de 746 de elevi din Călărași, Modelu, Independența, Roseți, Sudiți-jud. Ialomița. Dintre aceștia 186 au participat la atelierul de modelaj special amenajat pentru acest eveniment. În aceeași săptămână a fost vernisată expoziția Sărbătoarea Pascală – Între laic și creștin, realizată în colaborare cu Protopopiatul Călărași și cu participarea colecționarilor Ionel Grigorescu și Dumitru Mardare.

În săptămâna 14 – 17 aprilie a fost lansată campania ,,Absolvent Călărășean”, prin intermediul căreia invitam călărășenii să participe la constituirea colecției de documente și fotografii care atestă absolvirea oricărei forme de învățământ existente la Călărași. De asemenea, sunt bine venite documente și fotografii care atestă absolvirea oricărei forme de învățământ de oriunde ale călărășenilor care au ales să ne reprezinte în țară sau pretutindeni pe glob. Pentru început a fost postată, pe pagina de Facebook a muzeului, promoția anului 1949 a Liceului de Băieți Călărași, secția literară, donată de domnul Leo Ciochinaru.

Pe data de 30 aprilie, la ora 17:00, Muzeul Municipal invită toți călărășenii să participe la deschiderea a două expoziții inedite – o expoziție personală de sculptură a călărășenului Laurențiu Niță și o expoziție dedicată Zilei Veteranului organizată de filialele județene ale Asociației Naționale a Veteranilor de Război și  Asociației Naționale Cultul Eroilor ,, Regina Maria” în colaborare cu Muzeul Municipal Călărași.

Please enter banners and links.

Next Post

Primăria Călărași va evalua ofertele depuse pentru serviciul de transport public local de călători

lun apr. 27 , 2015
În ședința Consiliului Local de joi, 30 aprilie, va fi supus aprobării un proiect de hotărâre privind constituirea unei comisii de evaluare a ofertelor depuse pentru serviciul de transport public local de călători. În expunerea de motive, se menționează că pentru analizarea ofertelor depuse la procedura  de atribuire se  impune, […]