În 4 zile, la Primăria Călăraşi s-au înregistrat 1400 de documente

În evidența Serviciului Administrație Publică Locală, Secretariat,  Juridic și Contencios Administrativ din cadrul Primăriei Municipiului Călăraşi s-au înregistrat săptămâna trecută 2 persoane cu drepturi  intezise conform dispozițiilor art. 64, lit. a și b din Codul Penal. Conform prevederilor menționate, persoanelor respective li se interzice dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat. Tot în cursul săptămânii trecute, au fost transmise
Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților 2 dosare întocmite în baza legii 10/2001 privind privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, s-au întocmit 10 acte juridice către instanțele judecătorești, un proiect de Hotărâre a Consiliului Local, s-au vizat pentru legalitate 10 contracte, au fost afișate 19 publicații de vânzare
și s-au redactat 5 dispoziții ale primarului municipiului Călărași.
De asemenea, s-au înregistrat 2 persoane cu executări de muncă în folosul comunității și s-a parcurs procedura de chemare în judecată pentru 7 contravenienți conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi, informează Primăria Călăraşi. Doar în intervalul 27 – 31 august s-au înregistrat 1400 de documente provenind de la persoane fizice și juridice care au intrat în evidența instituției prin registratură, urmând a fi distribuite către birourile și serviciile de resort.

Next Post

Primarul Daniel Drăgulin a plecat la Bruxelles

Dum sept. 9 , 2012
Print 🖨 PDF 📄 eBook 📱Joi, 6 septembrie, Daniel Ştefan Drăgulin a plecat la Bruxelles pentru a se întâlni cu câţiva membrii ai Comisiei Europene, cu scopul de a prezenta o strategie de dezvoltare economică a municipiului. Acesta a fost invitat la Biroul de Strategie pentru Regiuni şi Dezvoltare Locală din Bruxelles pentru a prezenta posibila dezvoltare urbană şi îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor municipiului […]

Te mai poate interesa

error: Content is protected !!