Despre repere, într‑o vreme a derivei
Se spune că măiestria unui căpitan este dobândită pe mări furtunoase, nu pe vreme bună. Se mai spune că doar un copil, în inocența lui, a fost în stare să strige că împăratul este gol; toți ceilalți, de la ultimul mujic la cel mai înalt dregător, amăgindu-se și fiind părtași la aceeași mascaradă în care admirau parada împăratului care purta hainele… închipuite.
Cei aflați într‑o corabie în derivă pot aștepta o salvare providențială, sau se pot baza pe propriile lor forțe, pe cunoștințele pe care le au, pe pasiunea și energia de care dau dovată, pe spiritul de cooperare care îl depășește pe cel de conservare sau de supraviețuire individuală. Au la îndemână repere – experiențele trecutului, pildele din poveștile bătrânilor, cunoștințele dobândite în anii de școală. Au la îndemână cerul care presupune a ști să‑i descifrezi îndrumările. În unele cazuri mai fericite, mai pot beneficia de proximitatea țărmului pe care se poate afla un far călăuzitor. Însă amăgirea este la tot pasul. Nu puține corăbii au eșuat tocmai la mal, departe însă de destinația propusă, pentru că simpla existență a unui far călăuzitor, în lipsa voinței, determinării și putinței echipajului, a fost inutilă.
Democrația poate fi considerată o corabie în mișcare, în care sunt transportate valori, simboluri, speranțe, vise, memoria experiențelor trecute, mai mult sau mai puțin faste. Această corabie este construită pentru a‑și menține echilibrul, atât pe o mare liniștită, cât și pe cele mai aprige furtuni. Pentru toate acestea are nevoie de oameni care sa‑i înțeleagă mersul, care să știe cum să‑i acționeze pârghiile, dar, mai presus de toate, care înțeleg natura relaționării dintre ei, libertățile, drepturile și obligațiile pe care le au. O corabie se păstrează democratică atât timp cât fiecare dintre cei de pe ea au posibilitatea de a se deplasa liber de colo-colo, de a ocupa poziții de răspundere pe punte, în cabina de comandă, la popotă sau la motoare. O corabie este democratică atât timp cât asigură posibilitatea de contestare a situației de fapt, de abandon a acesteia în condiții de siguranță, sau de păstrare a loialității cu respectarea însă a acelor opțiuni și opinii diferite care pot aparține oricăruia dintre ceilalți. Și mai este ceva ce trebuie servit zilnic, de către toți navigatorii: încrederea. În forțele proprii, în propriul destin, în bunăvoința și bunacredință a celorlalți și, mai ales, a celor desemnați să ia decizii în nume colectiv.
Zilele acestea, pe corabia numită România este agitație mare. O furtună mai mare decât pe mările care ne înconjoară și care sunt și ele departe de a fi ușor de străbătut. Zilele acestea suntem chemați la a evalua și decide asupra celui care va asigura echilibrul corabiei, îi va trasa traiectoria pe mările lumii, va fi garantul stabilității noastre pe punte, va asigura relațiile cu porturile între care am decis deja să facem legăturile. Întrebări sunt multe. Ce repere are acesta? Ce propune? Cu ce fapte se prezintă? Cu ce vorbe? Ce gânduri? Ce viitor putem întrevedea noi? Răspunsurile sunt și mai multe, sunt la fiecare dintre noi toți cei chemați la vot pe 2 noiembrie. Pentru a ne da aceste răspunsuri este important să putem vedea adevăratele veșminte cu care pretendenții la cârmă se prezintă, să discernem cum și cu ce își acoperă goliciunile, să înțelegem încotro vor să ne ducă. Între toate acestea, există o certitudine: cu cât sunt mai multe voturi neexprimate care îngreunează corabiei, cu atât aceasta este supusă unor riscuri și presiuni enorme. Este necesar așadar să dăm cu voturile peste bord, să mergem la urne și să votăm conform propriei conștiințe. Acestea sunt repere pe care le lăsăm viitoarelor generații de navigatori.
Raluca Surdu, deputat Colegiul 5
