Copiii pot merge gratuit la grădinița cu program prelungit a Centrului SERA

Una dintre problemele persoanelor cu venituri  foarte mici este și cea privind educația copiilor lor, de vârsta grădiniței.

În afara grădinițelor cu program normal (8.00-12.00) care sunt gratuite, dar fără să aibă inclusă masa zilnică, nu există o grădiniță cu program prelungit care să ofere, gratuit,  această posibilitate, familiilor cu venitul sub 350 de lei/membru de familie.

Șefa centrului  C.S.S.C.F. SERA Calarasi, Sanda Nițulescu, ne-a declarat:

  „Centrul de Zi din cadrul Centrului de Servicii Sociale pentru Copil şi Familie „S.E.R.A.” Călăraşi urmăreşte prevenirea abandonului şi instituţionalizarea copiilor, prin asigurarea pe timpul zilei, a unor activitati de socializare, educaţie, dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă, activităţi de sprijin şi consiliere a părinţilor/ membrilor familiei, urmărindu-se  respectarea  interesului  superior al copilului.

Aceste servicii se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă  între 3 şi 6 ani, aflaţi in risc de abandon familial; proveniţi din familii aflate  în dificultate psiho-socio-economică, cu un venit lunar net, pe membru de familie, sub 350 lei (alocaţia de stat a minorilor nu se cuantifică în calcularea venitului/membru de familie); proveniţi din familii monoparentale cu dificultăţi multiple;copii care au beneficiat de o măsură de protecţie de tip rezidenţial, urmată de integrare/reintegrare  în  familia naturală/lărgită; copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate, a căror protecţie alternativă se asigură în cadrul familiilor extinse; copii victime ale diferitelor forme de abuz, a căror instituţionalizare a fost prevenită prin intervenţia unor rude, prieteni, terţe persoane, etc.

 Servicii gratuite oferite în Centrul de Zi

Cei care vin la grădinița noastră beneficiază de găzduire pe perioada zilei, cu program în zilele lucrătoare, în intervalul 7,00 – 19,00, în spaţii special amenajate, dotate corespunzător, cu asigurarea posibilităţilor de odihnă.

Avem spaţii curate, bine întreţinute şi igienizate, conform normelor sanitare în vigoare; materiale de igienă personală pentru fiecare copil. Hrana este corespunzătoare calitativ şi cantitativ (mic dejun, gustare, prânz, supliment), pregătită în bucătăria proprie.

Copiii au acces la  educaţie formală, non-formală şi informală, adaptată vârstei şi potenţialului de dezvoltare psihofizică a copiilor.

 Materialele  didactice, rechizitele şi materialele specifice procesului educaţional, sunt în cantităţi suficiente, variate şi adaptate programelor de studiu preşcolar.

Supravegherea şi îngrijirea sunt centrate pe nevoile de creştere şi dezvoltare ale copiilor, inclusiv  asigurarea asistenței medicale.

 Totodată, organizăm activităţi de recreere-socializare (serbări, plimbări, drumeţii, excursii, etc) – în funcţie de opinia exprimată de aparţinători.

 Oferim și servicii de consiliere pentru copil şi familie, în funcţie de problemele identificate şi/sau de solicitarea familiei. Avem educatori specializați care se ocupa de educatia non-formala si informala, îngrijitoare, două cadre din învățământ, care se ocupă cu educatia  formală.
 Ne preocupăm să îi învățăm bunele maniere, cum să mănânce, să se îmbrace, facem diferite activități practice, diverse lucrări, facem plimbări, spectacole, mergem la teatru, îi implicăm în tot felul de acțiuni, la care participă cu mare bucurie. Grădinița noastră este pregătită să primească, oricând, în limita locurilor pe care le avem, preșcolari care vor beneficia de condiții bune și un spațiu generos de joacă.”, a declarat pentru Actualitatea de Călărași, șef centru  C.S.S.C.F. SERA Calarasi, Sanda Nițulescu.

 D-na educator Tania Alradi ne-a arătat câteva fotografii de la acțiunea organizată de 1 martie, “Bucurie și noroc mărțișoarele aduc pe loc”, când preșcolarii au oferit mărțișoare confecționate de ei, doamnelor și domnișoarelor din Călărași, fiind organizată și o expoziție de mărțișoare, la grădiniță.

Ar mai fi de adăugat faptul că numărul locurilor la grădiniță este 40, din care sunt doar 20 de locuri ocupate, în prezent.

Perioada de înscriere este valabilă permanent, cei interesați putând depune o cerere la  sediul D.G.A.S.P.C. Calarasi și una la Primăria Călărași, pentru  intocmirea dosarului (ancheta socială,  plan de servicii si fisa de monitorizare).

 

 

 

Next Post

Comunicat de presă privind greva de la Spitalul Județean Călărași

vin mart. 24 , 2017
Print 🖨 PDF 📄 eBook 📱In ziua de 23.03.2017, personalul firmei de curățenie  S.C. Libro  Events SRL, care are Contract de prestări servicii de curățenie încheiat cu Spitalul Județean de Urgență Dr. Pompei Samarian Călărași, a refuzat să intre pe sectoare, motivat de faptul ca nu s-au încasat salariile pe […]

Te mai poate interesa

error: Content is protected !!