Copiii din centrele de plasament au șansa unui viitor mai bun

Direcţia de Protecţie a Copilului din Călăraşi, a devenit, în ultimul timp,  o instituţie intens blamată de presă.

Din dorința de a vedea cum stau lucrurile la fața locului și ce schimbări au intervenit, dorim să prezentăm în rândurile acestui articol şi o altă faţă a centrelor de plasament din cadrul Direcţiei de Protecţie a Copilului. Nimeni nu neagă realităţile sumbre ale unor copii cu probleme de comportament, scăpaţi de sub control, dar ca în orice comunitate, există şi  adevăruri frumoase care trebuie spuse. Aceste instituţii nu sunt ,,lagăre”, aşa cum au fost denumite în presă, în care copiii sunt lăsaţi la mila statului. Totuşi, acei copii  lipsiţi de grija părintească încearcă să-şi construiasă viitorul, printre străini, care au grijă de ei şi de viaţa lor. Pentru ei ,,ACASĂ” înseamnă dormitorul, sala de mese sau camera unde îşi fac temele ajutaţi de educatori. Ei sunt copii care trăiesc o viaţă normală şi care nu duc lipsă de nimic, decât de…dragostea părintească.

Centrul ,,Sfânta Maria” adăposteşte 20 de copii cu mari probleme sociale   

O după-amiază obişnuită  la Centrul de  Primire în Regim de Urgenţă ,,Sfânta Maria”, din cadrul Direcţiei de Protecţia Copilului Călăraşi. E mare linişte, semn că fetiţele şi băieţii care au venit de la şcoală se odihnesc în dormitoarele cu așternuturi curate și frumos colorate. Numai Mihăiţă, un prichindel, certat cu somnul îşi face temele, ajutat de educatoare. El trăieşte în centru alături de cei cinci fraţi ai săi. Sunt din comuna Vasilaţi şi au fost abandonaţi de mama lor, preocupată cu alte treburi „mult mai importante” decât  creşterea lor. Sora lor cea mare, Iulia are rezultate foarte bune la învăţătură, îi place sculptura şi învaţă această artă la Palatul Copiilor. Chiar, de curând, a realizat două statuete din lemn foarte apreciate de prieteni şi de educatori, adevărate opere de artă. Fratele cel mai mare, Mihai, în vârstă de 15 ani este un băiat tare bun şi liniştit, atras de biserică şi speră ca într-o zi să ajungă preot.  Alexandra şi Andreea  iubesc foarte mult dansul. Ele au evoluat în multe spectacole ca membre ale ansamblului ,,Muguraşul”, din cadrul Palatului Copiilor. Alti patru fraţi ce provin dintr-o familie cu mari probleme sociale şi-au găsit drumul bun în viaţă. Iulia, Mihai, Florentina şi Mariana iubesc şcoala şi le place să fie antrenaţi în diferite activităţi educative. De 1 iunie, copiii au realizat un frumos spectacol artistic de ziua lor. „În centru, toți cei 20 de copii au toate condiţiile necesare pentru a avea o creştere cât mai bună. Noi le oferim toată atenţia, însă nu putem să le suplinim afecţiunea părintească!”, a spus coordonatorul Centrului” Sfânta Maria”, Gabriela Rădulescu. Prin grija  mămicilor din centru, şi aici amintim pe: Elena Teleagă (psiholog); Camelia Varga (psiholog); Rodica Măncilă (asistent social); Maria Manta (educatoare); Marioara Prodan (educatoare) şi Mariana Plătărescu (educatoare), toţi cei 20 de copii din centru se bucură de grija şi de toată atenţia de care au nevoie pentru a avea o viaţă cât mai liniştită, lipsită de griji.

 

Copiii din Centrul SERA iubesc activităţile educative

La Centrul SERA, chiar dacă s-a tot scris că este locul unde se petrec numai lucruri murdare, am descoperit o altă față a lucrurilor. Aici am avut surpriza să descoperim o mare familie, cu 70 de copii. O casă mai mare, unde copii obişnuiti duc o viaţă normală, urmând cursurile de la şcoală, fiind preocupaţi să participe la cât mai multe activităţi educative. Am primit din partea lor câteva flori „origami”, realizate cu  ajutorul educatoarelor. Nu mică mi-a fost mirarea să aflu că foarte mulţi copii din centrul SERA au rezultate notabile la şcoală, dar şi în diferite activităţi sportive. Cătălin, Claudia, Florin, Alin, Cristian, Lucian, George, Daniel, Nicuşor, Ionuţ încheie anul şcolar cu medii foarte bune. Şi, mulţi dintre ei, practică diferite sporturi, cum este boxul, baseballul sau atletismul. Au obţinut premii la olimpiada de religie sau la concursurile de matematică, aşa cum este ,,Cangurul” sau ,,Micul matematician”. ,,Ducem o muncă titanică, dar în acelaşi timp, responsabilă cu aceşti copii, însă rezultatele sunt vizibile. Mulţi dintre ei sunt copii buni, care vor reuşi în viaţă! Din cauza a doi sau trei copii, cu  probleme de comportament, nu putem să primim o etichetă neagră pentru activitatea acestui centru!”, spune Mariana Savu, coordonatoarea  Centrului SERA. Ecaterina Barbu (asistent social) şi educatoarele: Nina Manole, Nicoleta Radu, Liliana Negrilă, Ionica Alexandru, Gabriela Ichim şi Nicoleta Buga sunt mămici care se ocupă 24 de ore din 24, de cei 70 de copii din cadrul centrului SERA.

De 1 Iunie, copiii din Centrul de la Perişoru au organizat un concurs de torturi  

La Centrul de Plasament de la Perişoru sunt 93 de copii care cresc în armonie, chiar dacă sunt lipsiţi de grija părintească. ,,De 1 iunie, am fost în mijlocul copiilor de Perişoru, am intrat în jocurile lor, am dansat şi am cântat împreună cu ei. Am fost plăcut impresionată de concursul de torturi preparat de ei cu multă ingeniozitate. Sunt copiii buni şi ne străduim să le oferim o viaţă cât mai bună! Şi la Perişoru avem copii talentaţi. Pe Diana, care are o voce foarte frumoasă, dorim să o îndrumăm să urmeze cursuri de muzică la Centrul Cultural Judeţean. Lui Petruş şi Ionuț le place foarte mult fotbalul şi îi vom înscrie în această vară la Clubul Sportiv Şcolar. Noul director al Centrului, Paul Dragu, este foarte preocupat pentru buna îngrijire a  acestor copii.”, ne-a mărturisit Doiniţa Nicolae, directorul  Direcţiei de Protecţie a Copilului din Călăraşi.

De 1 Iunie, deputatul Vasile Iliuţă a oferit copiilor o excursie la mare.

Cunoscutul parlamentar Vasile Iliuţă este un apropiat al copiilor din centrele de plasament, fiind alături de ei, ori de câte ori a fost nevoie, răsplătindu-i pentru rezultatele şcolare, de multe ori. De 1 iunie, Vasile Iliuţă a oferit o sponsorizare pentru organizarea unei excursii la mare la care au participat 73 de copii din centrele: SERA, „Sfânta Maria” şi Făurei.

Conducerea Direcţiei de Protecţie a Copilului îi mulţumeşte, pe această cale, deputatului Vasile Iliuţă pentru sprijinul pe care îl acordă, permanent, instituţiei şi copiilor.

 

Please enter banners and links.

Next Post

Aniel Nedelcu: „Îmi doresc ca Borcea să devină o comună modernă”

vin iun. 13 , 2014
Deşi este cel mai tânăr primar din judeţ, Aniel Nedelcu s-a implicat în primii doi ani de mandat în schimbarea în bine a comunei Borcea. Infrastructura a fost o prioritate, de care s-a  ocupat din primul moment. Readucerea apei în subordinea primăriei a fost o altă ţintă, care în acest […]

Te mai poate interesa

error: Content is protected !!