Cercetașii de la Călărași în acțiune, de ziua lor
Sâmbătă, 23 aprilie, cu ocazia zilei de sf. Gheorghe, patronul Cercetașilor Creștini Români, și aniversînd ziua numelui grupului de Cercetași de la Călărași, 5 lupișori – Rareș, Ștefan, Luca, Victor, Octavian, și 5 mămăruțe (buburuze) – Dianna, Iulia, Marta, Diana, Maia au depus, într-un cadru solemn, la Biserica din cadrul Parohiei „Cuvioasa Paraschiva” – PROMISIUNEA.
Despre acest moment emoționant pentru lupișori și mămăruțe, dar și pentru cei prezenți, comisar general Cercetaș, Mihail Zanfir, ne-a declarat:
“Această promisiune face parte din metoda de formare educațională – spirituală și reprezintă angajamentul de a fi fideli lui D-zeu și pentru a face, cel puțin, câte o faptă bună, în fiecare zi, prin a-i ajuta pe cei care au nevoie.
Cercetășia a fost fondată în anul 1907, de lordul Robert Baden-Powell; s-a născut ca o mișcare inspirată de criteriul educativ și vrea să fie ceea ce a afirmat însuși fondatorul: „O metodă de educație care să tindă a forma cetățeni activi, fericiți și utili.”
În 1991, datorită eforturilor Asociației Italiene Guide e Scouts d’Europa, s-a reușit crearea în România a unei asociații scout creștine care, unind spiritul cercetășesc cu orientarea ecumenică actuală a Bisericii, a dat copiilor o alternativă morală și spirituală bazată pe forța exemplului și a faptei bune zilnice. După multe greutăți, dar încă și mai multe bucurii, iată-ne, la 25 de ani, mereu voioși, mereu gata de a face binele.
Pe noi ne găsiți în fiecare sâmbătă, de la ora 1400, la activități, în cadrul Muzeului Municipiului Călărași.
Dorim noilor membri ai marii familii Scoutismului European :
Zbor Bun ! – Mămăruțelor
Vânătoare Bună ! – Lupișorilor ”






