În cadrul evenimentelor dedicate Zilelor Europene ale Patrimoniului, organizate la Muzeul Municipal, sâmbătă, 17 septembrie, ora 14.00, a avut loc și deschiderea oficială a bibliotecii muzeului, în cadrul proiectului pe termen lung – De la comunitate pentru comunitate prin intermediul muzeului.
Muzeul Municipal Călărași a primit, până acum, diferite obiecte mai vechi sau mai puțin vechi, pe care le are expuse, depozitate sau în diferite faze de conservare și restaurare. Dintre toate tipurile de obiecte , cartea reprezintă numeric cea mai numeroasă categorie.
Biblioteca se constituie ca o resursă alternativă la bibliotecile școlare existente, dar și la Biblioteca județeană.
Biblioteca va funcționa în regim de sală de lectură, ambientul plăcut de la muzeu va contribui la descoperirea sau redescoperirea plăcerii de a citi.
Inventarul bibliotecii va putea fi consultat (până la apariția paginii web) în baza unei simple solicitări pe pagina de Facebook a Muzeului Municipal, dar și direct în biblioteca muzeului, în intervalul orar 9.00 – 17.00, de luni până vineri.