1 mai 2026

Doiniţa Nicolae asigură interimatul la conducerea DGASPC Călăraşi

Doinita NicolaeDupă ce Mihai Roibu a fost înlăturat din funcţia de director al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC), prin votul dat de majoritatea consilierilor judeţeni, conducerea acestei instituţii este asigurată, interimar, de Doiniţa Nicolae, ce ocupă, în prezent, şi funcţia de director economic. Cu toate că, Mihai Roibu este hotărât să conteste în instanţă, hotărîrea de Consiliu Judeţean, prin care s-a aprobat destituirea sa, Răducu Filipescu crede că acesta nu va avea câştig de cauză. ,,Nu cred că Roibu va câştiga în instanţă. El a avut o funcţie de funcţionar public şi, de aceea, nu am putut să-l destituim aşa uşor. Până la organizarea concursului, am desemnat-o pe Doiniţa Nicolae ce a activat la  serviciul economic, din cadrul Consiliului Judeţean, să asigure conducerea instituţiei”, a spus Filipescu.

Noua conducere interimară va trebui să  coordoneze, cu o mână  de fier, o instituţie cum este DGASPC, cu multe probleme şi cu, aproximativ, 1000 de angajaţi aflaţi în subordine.

La un moment dat, era „în cărţi”, pentru acest post, pesedistul Sergiu Manole, dar a declinat această ofertă, conştient fiind că responsabilitatea, într-o   asemenea  funcţie, este mult mai mare, decât remuneraţia salarială.

error: Content is protected !!