„Călărași Cup 2026” a adus la Dragalina trei zile de fotbal, emoție și fair-play pentru sute de copii
Baza Sportivă Dragalina a găzduit, în perioada 19–21 iunie 2026, turneul „Călărași Cup 2026”, competiție dedicată copiilor și juniorilor, care a reunit pe teren zeci de echipe și sute de tineri pasionați de fotbal.
Competiția s-a desfășurat pe parcursul a trei zile, fiind rezervată categoriilor de vârstă 2014–2019. Meciurile au oferit numeroase momente spectaculoase, iar atmosfera a fost întreținută de entuziasmul copiilor, al antrenorilor și al familiilor venite să îi susțină din tribune.
Evenimentul s-a bucurat de sprijinul administrației locale, care consideră că dezvoltarea infrastructurii sportive reprezintă o investiție în generațiile tinere. Primarul comunei Dragalina, Gabriel Stanciu, a subliniat că noua bază sportivă, realizată prin Compania Națională de Investiții, oferă condiții moderne pentru pregătire și competiții și creează cadrul necesar pentru descoperirea și formarea viitorilor sportivi.
„Ne bucură faptul că Dragalina a fost gazda unei competiții de asemenea amploare, dedicată copiilor și juniorilor. Noua bază sportivă le oferă tinerilor posibilitatea de a se pregăti și de a concura în condiții moderne, iar fiecare astfel de eveniment confirmă că investițiile în sport aduc beneficii întregii comunități. Îi felicit pe toți copiii care au intrat pe teren, pe antrenori, pe părinți și pe organizatori pentru implicare și le doresc să obțină cât mai multe rezultate frumoase în viitor.”, a declarat primarul comunei Dragalina, Gabriel Stanciu.
La reușita competiției au contribuit și partenerii Aldis, Market Carrefour Express Călărași și Acerbis Sport România, cărora organizatorii le-au adresat mulțumiri pentru sprijinul acordat.
Prin organizarea unor astfel de evenimente, Dragalina își consolidează poziția pe harta competițiilor de fotbal juvenil și încurajează practicarea sportului în rândul copiilor, promovând performanța, disciplina și spiritul de echipă.

















