În această dimineață, în jurul orei 10.00, o femeie însărcinată, care nu a mai reușit să ajungă la spital, a născut la domiciliu, o fetiță, care a venit pe lume, cu bine. Mămica a fost ajutată de vecini, dar și de asistenta medicală din sat.
Echipajul SAJ Călărași, care a plecat pentru a aduce femeia la spital, nu a putut înainta din cauza viscolului.
Echipa de pe ambulanță nu a renunțat să ajungă la domiciliul tinerei mămici, cu atât mai mult cu cât aceasta avea nevoie de asistență medicală, pentru că nu reușise să elimine placenta.
După ce mașinile de intervenție ale Ambulanței și ale pompierilor au rămas blocate în zăpadă, în comuna Cuza-Vodă, prefectul județului, George Iacob, a luat decizia de a apela la o persoană care deține o șenilată, iar acesta a răspuns pozitiv la solicitarea prefectului, de a ajuta tânăra familie.
Prefectul George Iacob a dorit ca întreaga acțiune să aibă un final fericit, cu atât mai mult cu cât, în urmă cu două zile, a devenit din nou tată, prin venirea pe lume a celui de-al doilea copil, care este o fetiță.
Împreună cu proprietarul șenilatei, echipajul medical a plecat pe câmp, în situații extreme, din cauza timpului nefavorabil.
La ora 17.30 echipajul a ajuns în satul Floroaica, au preluat-o pe mămică și fetiță (care prezentau o stare generală bună) și au ajuns la spital în jurul orei 19.00.
“A fost o.desfășurare de forțe extraordinară, la care și-au dat concursul, alături de SAJ Călărași, pompierii, autoritățile locale și prefectul, care merită sincere felicitări.”, ne-a declarat directorul Alexandru Chiriță.