Un călărășean a solicitat amendarea primarului Daniel Drăgulin și a Consiliului Local
Cazul călărăşeanului Gheorghiţă Roşca, cel care a câştigat în instanţă procesul cu Consiliul Local şi, implicit, cu Primăria Călăraşi, privind repartiţia locuinţelor din anul 2013, nu este, nici pe departe, încheiat. După cum am mai menţionat, în ediţiile trecute ale ziarului nostru, prin sentinţa civilă nr.551, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, la data de 16 iunie 2015, şi rămasă definitivă la data de 23 noiembrie, prin decizia nr. 5672, dată de Curtea de Apel, s-a dispus anularea hotărîrii de Consiliu Local, nr.186 ,din 25 septembrie 2013, privind repartiţia celor 66 de locuinţele sociale de la blocurile C13 şi C14.
Astfel, instanţa a obligat Consiliul Local să reia procedura de repartizare a locuinţelor sociale , obligând, în acelaşi timp, emiterea în 10 zile, de la rămânerea defintivă a sentinţei, o nouă hotărâre de repartizare a locuinţelor sociale. În aceeaşi sentinţă, este specificat faptul că Gheorghiţă Roşca este îndreptăţit să primească o locuinţă cu două sau trei camere.
Pe 4 decembrie 2015 a fost aprobată hotărârea de Consiliu Local nr. 213, prin care este dispusă o nouă repartiţie a locuinţelor sociale. Au trecut 9 luni de zile, iar executivul Primăriei Călăraşi refuză să pună în aplicare sentința. Chiar dacă instanţa i-a dat câştig de cauză, Gheorghiţă Roşca a rămas, în continuare, în garsoniera repartizată în anul 2013. Consiliul Local ar fi trebuit ca, de îndată, să emită o hotărâre, prin care să delege Serviciul Public Centrale Termice şi Administrare Fond Locativ (SPCTAFL) să pună în aplicare hotărîrea nr. 213/ 4.12.2015 , lucru care nu s-a întâmplat. De-abia în luna august a.c., Consiliul Local a iniţiat acest demers, după 8 luni de zile de la emiterea Hotărării nr. 213. Cu alte cuvinte, s-a tras de timp pentru a nu fi pusă în aplicare hotărârea respectivă . Mai mult, în luna august, SPCTAFL a acţionat în instanţă 24 din cei 66 de locatari ai locuinţelor sociale, pentru anularea contractelor de închiriere. În acest timp, nu s-a luat nicio măsură în privinţa celor 66 de contracte de închiriere ce au devenit nule de drept, după adoptarea Hotărării nr. 213.
În prezent, locatarii respectivi ocupă ilegal locuinţele. În această situaţie, Gheorghiţă Roşca a inițiat o serie de demersuri, pentru a intrat în posesia locuinţei, conform sentinţei date de instanţă. Acesta a înaintat un memoriu, prefectului judeţului Călăraşi, prin care a solicitat amendarea primarului Daniel Drăgulin, conform Legii nr. 21/2001 a Administraţiei Publice , art. 118. În memoriul respectiv, acesta a precizat că ,,primarul municpiului Călăraşi refuză, cu rea credinţă, să pună în aplicare HCL nr. 213şi nu-şi îndeplineşte atribuţiile, conform Legii nr. 215 / 2001.”
Prefectura nu i-a dat un răspuns plauzibil lui Gheorghiţă Roşca, ci i-a trimis o înştiinţare ce se rezumă la poziţia Consiliului Local faţă de această stare de fapt. Pe cale de consecinţă, Gheorghiţă Roşca a apelat, din nou, la justiţie.
El a iniţiat o nouă acţiune în instanţă, solicitând amendarea Consiliului Local şi a primarului municipiului Călăraşi, cu o amendă de 20%, din salariul mediu brut, pentru fiecare zi de întârziere, de nepunere în aplicare a sentinţei civile nr. 551.
În acelaşi timp, el solicită Consiliului local şi primarului municipiului Călăraşi plata sumei de 1.000 de lei, pe zi, întârziere, pentru nerespectarea unei sentinţe judecătoreşti.