Trei tineri traficanţi de droguri au fost reţinuţi de poliţiştii călărăşeni

droguri-1Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Călăraşi au ridicat peste 700 de grame de fragmente vegetale, susceptibile a fi droguri de risc, în urma unei prinderi în flagrant delict şi a patru percheziţii domiciliare. Trei persoane au fost reţinute pentru trafic de droguri de risc, iar faţă de alte două persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar.

La data de 22 ianuarie a.c., poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Călăraşi, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Călăraşi, au surprins în flagrant delict, în Olteniţa, trei bărbaţi, cu vârste între 19 şi 25 de ani, care aveau asupra lor 70 de grame de fragmente vegetale, susceptibile a fi droguri de risc, precum şi 2.000 de lei. La activităţi au participat şi poliţişti de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Olteniţa – I.P.J. Călăraşi şi jandarmi. Ulterior, au fost efectuate patru percheziţii domiciliare, în Olteniţa şi în Chirnogi, la persoane bănuite că ar fi implicate în activitatea infracţională. De la locuinţele a doi bărbaţi, din Chirnogi, au fost ridicate 640 de grame de fragmente vegetale. Trei dintre persoanele bănuite au fost reţinute sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc, iar faţă de alte două persoane implicate a fost luată măsura controlului judiciar. Persoanele reţinute urmează a fi prezentate, în cursul zilei de astăzi, Tribunalului Călăraşi, cu propunere de arestare preventivă. Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al DIPI.

Please enter banners and links.

Actualitatea de Călăraşi

Next Post

Deputata Raluca Surdu va coordona organizația PNL Giurgiu

vin ian. 23 , 2015
Astăzi, vineri, 23 ianuarie, Biroul Politic Național al “vechiului” PNL, reunit la Iași, a desemnat-o cu unanimitate de voturi pe deputata Raluca Surdu pentru a se ocupa de reconstrucția organizației PNL din județul Giurgiu. În acest context, deputata a dorit sa vină în întâmpinarea curiozității legitime a opiniei publice, referitoare […]

Te mai poate interesa

error: Content is protected !!