Stadiul programului Interreg V-A România – Bulgaria, la finalul anului 2016

Print Friendly, PDF & Email

Programul Interreg V-A România-Bulgaria este un program finanțat de Uniunea Europeană din Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR), care a fost lansat  în 26 martie 2015, la Belogradchick, Vidin, Bulgaria şi care are ca obiectiv principal dezvoltarea  zonei de graniţă dintre cele doua ţări prin finanţarea unor proiecte comune, cu un buget total de 258.504.126 euro, alocat pe 6 domenii de intervenţie. Aria eligibilă a Programului este constituită de 7 judeţe din România (Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Constanţa) şi 8 districte din Bulgaria (Vidin, Vratsa, Montana, Pleven, Veliko Tarnovo, Ruse, Silistra, Dobrich).

 Secretariatul Comun (SC) din cadrul Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Călărași pentru granița România – Bulgaria (BRCT Călărași), asigură secretariatul Comitetului de Monitorizare al Programului (CM) şi acţionează ca un bun promotor al inițiativelor și rezultatelor obținute la nivelul Programului atât de organismele de management cât si de beneficiari, prin campanii şi evenimente de informare și promovare.

 În cadrul programului, au avut loc 6 reuniuni ale Comitetului de Monitorizare care s-au finalizat cu adoptarea unor decizii importante privind implementarea programului, dintre care se evidentiază cele de selectare a proiectelor depuse în cadrul celor 2 apeluri lansate şi încheiate la acest moment. Pentru 23 de proiecte soft au fost semnate contractele de finantare la începutul anului  2016 şi sunt în plin proces de implementare, iar pentru 16 proiecte hard experţii SC au realizat în primele două săptămăni ale lunii decembrie vizite de precontractare la faţa locului şi se estimează contractarea acestora la începutul anului 2017, când se vor realiza şi vizitele de precontractare  pentru cele 53 de proiecte selectate, depuse în cadrul celui de al doilea apel de proiecte.

 SC a venit în întâmpinarea beneficiarilor prin organizarea pe parcursul anului 2016 a 4 evenimente de prezentare a regulilor de implementare a proiectelor, a modalităţilor de raportare a progresului înregistrat, a posibilităţilor de solicitare la rambursare a cheltuielilor efectuate pe parcursul implementării proiectului, aspecte privind atât măsurile de informare și promovare cât și utitilizarea sistemului informatic e-MS.

 Pentru că informarea și promovarea Programului reprezintă o preocupare constantă, SC a organizat pe parcursul anului 2016, 4 sesiuni de informare și promovare privind lansarea celui de-al doilea apel de proiecte, 4 evenimente pentru celebrarea  Zilei Europei şi Zilei Cooperării Europene atât în România cât și în Bulgaria, o vizită a locul de implementare a unui proiect dar și Conferința Anuală privind progresele înregistrate în implementarea Programului Interreg V-A România-Bulgaria și rezultatele Programului de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013.

 Pentru a afla mai multe despre Programul Interreg V-A România-Bulgaria, despre evenimentele viitoare, dar și despre proiectele transfrontaliere selectate de Comitetul de Monitorizare a Programului şi aflate în curs de implementare, vă invităm să accesați pagina de internet www.interregrobg.eu.

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Uniunii Europene

Please enter banners and links.

Actualitatea de Călăraşi

Next Post

Călărași/ Programul, pe ore, în ,,orășelul lui Moș Crăciun"

mar dec. 20 , 2016
Programul copiilor cu Mos Craciun  este unul special. Ei urmeaza sa se bucure de prezenta lui Mos Craciun, atat pe 24, cat si pe 25 decembrie, si vor vizita, impreuna cu Mos Craciun, cu Spiridusii si cu Craciunitele, casuta spiridusilor, casuta lui Rudolf si casuta lui Mos Craciun. In toate […]

Te mai poate interesa

error: Content is protected !!