Senatorul Filipescu/ „Mulţi copii nu vor mai abandona şcoala”

Senatorul PNL, de Călăraşi, Răducu Filipescu, aduce o veste bună, acum, pentru toţi elevii navetişti: nu vor mai scoate un leu din buzunar pentru transportul la cursuri.

Deşi o lege din 2011 prevedea decontarea integrală a costurilor cu naveta elevilor, un act normativ din 2014 impunea un plafon, peste care părinţii trebuiau să suporte cheltuielile cu deplasarea copiilor la şcoală.

„Deseori, ca om politic, dar şi ca preşedinte de Consiliu Judeţean, m-am confruntat, neputincios, cu deznădejdea părinţilor din satele noastre, care nu mai puteau suporta şi cheltuielile cu naveta copiilor pentru a merge la şcoală. Solicitau sprijin financiar, sprijin care în mod legal nu putea fi acordat. Îmi amintesc că, acum câţiva ani, am plătit personal abonamentul pentru transportul rutier al unui copil care locuia într-un sat al judeţului şi învăţa la Liceul Economic din Călăraşi.

Şi iată că, astăzi, în şedinţa Comisiei de dezvoltare regională a Senatului, la care am participat în calitate de secretar, am aprobat din toată inima Legea 587, prin care se acordă sprijin financiar copiilor care fac naveta către şcoală, prin scutirea integrală de la plata  abonamentului  pentru transportul rutier.

Mă simt bine la gândul că mulţi copii nu vor mai abandona şcoala, că au primit o şansă în plus pentru a deveni oameni educaţi şi instruiţi şi datorită votului meu!” – a declarat senatorul Răducu Filipescu.

Statisticile arată că distanţa medie pe care un elev navetist trebuie să o parcurgă, pentru fiecare zi de cursuri, este de 18 km, cost pe care, până acum, statul nu l-a acoperit integral.

România se află într-un ruşinos top al abandonului şcolar, iar suportarea integrală a cheltuielilor cu naveta este în măsură să reducă acest fenomen, mai cu seamă că dreptul la învăţătură este stipulat de Constituţia României.

 

 

 

 

 

Next Post

Poliţia recomandă: "Circulaţi cu atenţie, în condiţiile formării poleiului!"

mie feb. 8 , 2017
Print 🖨 PDF 📄 eBook 📱Politiştii recomandă conducătorilor auto să nu porneasca la drum dacă nu şi-au echipat corespunzător autovehiculele cu anvelope specifice sezonului, utilizarea anvelopelor de iarnă fiind obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. Întrucât există posibilitatea formării poleiului, poliţiştii recomandă să […]

Te mai poate interesa

error: Content is protected !!