Scuarul de pe strada Bucureşti va fi reamenajat până la finele lunii aprilie

noul scuar de pe strada Bucuresti În curând, călărăşenii nu vor mai vedea imaginea jalnică a scuarului de pe strada Bucureşti .  Dacă în urmă cu doi sai trei ani, această zonă a fost amenajată ca o adevărată oază de trandafiri, după cum a gândit la acea dată, edilul Nicolae Dragu, în perioada  imediat următoare,  ea va avea o nouă faţă, mult mai  modernă şi atractivă. Concepţia pentru imaginea noului scuar aparţine unor tineri arhitecţi din Călăraşi.  Pe scuar vor fi puse covoare de gazon şi vor fi plantaţi arbuşti ornamentali. În schimb, nu vor mai  fi replantaţi trandafiri, deorece intreţinerea acestora este foarte costisitoare. Lucrările de modernizare ale scuarului vor fi demarate în această perioadă, după cum a afirmat edilul Daniel Drăgulin. ,,În maxim o săptămână,  începem să montăm instalaţia electrică şi partea de automatizare. Iar după  ce aceste lucrări vor fi finalizate, vom începe să supraînălţăm marginile scuarului cu borduri.Cred că la sfârşitul lunii aprilie, acest scuar va fi gata.”, a precizat primarul Drăgulin. Investiţia se ridică la aproximativ 12 miliarde de lei vechi, bani ce vor fi alocaţi din Bugetul Local.

Please enter banners and links.

Actualitatea de Călăraşi

Next Post

PNL Călărași/Desemnarea lui Dinulescu contestată, unii primari amenință cu plecarea din partid

joi feb. 18 , 2016
Joi seară, a avut loc Delegația Permanentă  a PNL Călărași. În cadrul acesteia, s-a votat reprezentantul PNL Călărași, la președinția Consiliului Județean. Unul dintre cei doi candidați, respectiv, copreședintele Vasile Iliuță a ales să renunțe la candidatură, știind că nu va avea șanse să fie votat, decât de o treime […]

Te mai poate interesa

error: Content is protected !!