S-a stabilit conducerea Organizaţiei Municipale PNL Călăraşi
În seara zilei de joi, 3 iulie, a avut loc şedinţa Biroului Permanent Teritorial Călăraşi, în cadrul căreia s-a luat act de demisia lui Daniel Drăgulin din funcţia de preşedinte al Organizaţiei Municipale şi de vicepreşedinte al filialei judeţene PNL Călăraşi. Secretarul coordonator al PNL, Alin Drăgulin a precizat că: ,,În urma discuţiilor purtate la nivelul Biroului Teritorial, consilierul local Viorel Ivanciu a fost desemnat să preia conducerea Organizaţiei Municipale PNL Călăraşi în calitate de coordonator al acestei filiale. De asemenea, nu s-a luat în discuţie organizarea de noi alegeri la nivelul filialei municipale, până la alegerile prezidenţiale. La nivelul conducerii Organizaţiei Judeţene, nu s-a nominalizat altă persoană în funcţia de vicepreşedinte al PNL Călăraşi, rămasă vacantă, în urma demisiei lui Daniel Drăgulin”.
Propunerea făcută de Daniel Drăgulin, ca Viorel Ivanciu, să preia conducerea Organizaţiei Municipale a fost unamim acceptată de Biroul Permanent Teritorial al PNL Călăraşi.