Primarul George Chiriță, aflat la primul mandat de primar al comunei Roseți, și-a propus să realizeze două proiecte deosebit de importante pentru localitate: construirea unui dispensar modern și a unei Grădinițe cu Program Prelungit.
„Aceste proiecte sunt esențiale pentru dezvoltarea comunei noastre. Avem nevoie de condiții mai bune pentru sănătatea oamenilor și educația copiilor. Însă, pentru a le putea realiza, va trebui să căutăm noi soluții de finanțare, deoarece termenele la care trebuiau să fie transmise datele solicitate către Compania Națională de Investiții au fost depășite, înaintea preluării mandatului de către mine. Acum, trebuie să identificăm noi surse de finanțare pentru cele două proiecte.”, a declarat primarul George Chiriță.
În ceea ce privește Grădinița cu Program Prelungit, aceasta reprezintă o prioritate, având în vedere că este un proiect esențial pentru educația copiilor din comunitate. Totuși, infrastructura grădiniței nu a suferit modificări semnificative de-a lungul decadelor. „Grădinița noastră arată aproape la fel ca acum 50 de ani. Locația grădiniței este o problemă, deoarece se află pe o stradă îngustă, cu o singură intrare, într-o zonă greu accesibilă. „Strada este foarte îngustă și, în perioadele de ploaie, drumul devine impracticabil din cauza noroiului. Trebuie să găsim o soluție care să garanteze siguranța și confortul atât al părinților, cât și al copiilor”, a explicat George Chiriță.
Primarul George Chiriță și echipa sa lucrează intens pentru a găsi noi soluții. Un prim pas necesar a fost obținerea autorizației de demolare a unei magazii de pe terenul grădiniței, ceea ce a permis eliberarea acestuia.
,,Din păcate, timpul a fost prea scurt pentru a obține finanțarea necesară pentru acest proiect, în acest an. Dar nu renunțăm la acest proiect și vom continua să căutăm soluții alternative.”, a declarat primarul.
Unul dintre pașii esențiali este identificarea unui teren mai mare, care să permită o construcție modernă, care să poată găzdui cei peste 200 de copii preșcolari. „Avem nevoie de o suprafață mai mare de teren pentru a construi o grădiniță care să răspundă nevoilor comunității. Este necesar un teren de 1.500 – 2.000 de metri pătrați, în acest sens. Vom analiza toate opțiunile disponibile pentru a găsi soluții de finanțare, dar și un spațiu sau două spații, care să ne ajute să finalizăm acest proiect esențial pentru educația copiilor din comună,” a afirmat primarul.
În paralel, primarul George Chiriță a abordat și subiectul dispensarului din comuna Roseți.
Acesta și-a exprimat intenția de a forma o echipă de medici bine pregătiți și dotări moderne, dar a subliniat că există o problemă semnificativă cu clădirea dispensarului actual, pentru că nu s-a răspuns la mai multe adrese înaintate de către CNI, în mandatul fostului primar, însă încearcă să găsească soluții pentru a continua proiectul.
Întrebat despre activitatea medicilor, acesta a declarat: „Doctorul Costel Conachiu se va retrage din activitate, însă avem deja doi medici care își au arătat disponibilitatea de a veni în comuna noastră. Este vorba de doctorul George Sârzea, care lucrează și la Ambulanța Călărași, dar și de doamna doctor Gabriela Topologeanu. Vom forma o echipă de medici foarte bună pentru localitatea noastră și vom asigura locuitorilor cele mai bune condiții de îngrijire medicală,” a adăugat primarul.
Chiar dacă procesul este unul dificil, primarul rămâne optimist și determinat să găsească soluții pentru modernizarea grădiniței și construirea dispensarului. „Sunt două proiecte importante și le voi duce la bun sfârșit. Vom face tot ce putem pentru a asigura un viitor mai bun pentru copiii din comuna noastră și pentru a îmbunătăți accesul la serviciile de sănătate, locuitorilor.”, a concluzionat George Chiriță.