Primar Monica Ceaușescu/ Primăria Cuza-Vodă pregătește documentația pentru acordarea unor noi locuri de casă

Print Friendly, PDF & Email

Autor: Florentina Chiru
18.07.2022

Primarul comunei Cuza Vodă, Monica Silvia Ceaușescu, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, care sunt proiectele ce vor fi finanțate prin Programul Național pentru Investiții – Anghel Saligny, dar și de cele prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Pentru început, primarul Monica Ceaușescu a menționat sprijinul pe care îl primesc primarii din județ, pentru dezvoltarea localităților și a detaliat proiectele importante ale localității pe care o reprezintă:

,,Vreau să mulțumesc domnului președinte Ciprian Pandea pentru sprijinul pe care îl acordă dezvoltării localităților județului Călărași.
Transmit un gând din partea locuitorilor comunei pe care o reprezint, bucuria pe care am trăit-o atunci când am văzut că am câștigat finanțare pentru două proiecte pe PNI Anghel Saligny. Problemele reale ale comunității noastre sunt cele legate de apă și de asemenea de modernizarea drumurilor. Sunt cele două priorități ale noastre, iar cu ocazia finanțării celor două proiecte venim în sprijinul cetățenilor, să le oferim condiții mai bune.
De asemenea, dezvoltarea comunei nu se oprește aici, suntem încrezători, vom depune pe PNRR pentru construcția unei creșe, dar vom extinde și rețeaua de canalizare în cadrul PNRR. Vrem să investim și în educația elevilor din comună și de aceea depunem proiecte pe POR 2021-2027, pentru modernizarea unor clase, dotarea unor laboratoare de informatică. Ne dorim cu ardoare și înființarea rețelei de gaze, am depus proiect în cadrul PNI Anghel Saligny, așteptăm evaluarea. Toți locuitorii își doresc gaze, chiar dacă prețurile au crescut, a fost o surpriză și pentru mine, cereri încă sunt.
Eu fac ședințe periodic cu cetățenii, din trei în trei luni, să fiu mai aproape de ei, să le aflu problemele. Eu în august fac un an de la preluarea mandatului și, așa cum am mai spus, cea mai mare problemă a noastră o reprezintă calitatea apei, așa că acest proiect de reabilitare a rețelei de apă este prioritar. Noi am luat firul logic al dezvoltării, cu apa, apoi canalizare, apoi asfaltare. În proiectul pe care îl avem de asfaltare, sunt străzi care au infrastructura subterană de utilități, iar asfaltarea este ultima investiție, ca lucrurile să fie făcute cu simț de răspundere.
În maxim două săptămâni, vom inaugura noul dispensar reabilitat, suntem în procedură de licitație a spațiilor, acolo vor funcționa cabinetul medicului de familie, o farmacie, o sală de tratament, un cabinet de kineto-terapie și suntem în discuții cu medici pentru geriatrie și pediatrie. Am finalizat și căminul de la Călărașii Vechi, acum suntem în licitații pentru achiziționarea dotărilor, vom avea o bibliotecă modernă, o sală de evenimente, un cămin multifuncțional. Mai avem în plan, prin PNRR, transformarea școlii din Călărașii vechi în Centru de zi pentru copii, astfel încât după finalizarea cursurilor să se pregătească extrașcolar. ’’

Primarul Monica Ceaușescu a menționat că se dorește și continuarea acordării de terenuri de casă, pentru tinerii din comună, cu prioritate.
,,Suntem în definitivarea noului PUG, vom introduce ceva teren din extravilan în intravilan, pentru acordarea unor locuri de casă. Pe raza satului Ceacu avem deja 30 de locuri pentru construcția de locuințe pentru tineri, dar așteptăm cadastrarea tuturor terenurilor. Prioritari vor fi locuitorii comunei Cuza Vodă, am discutat în Consiliul Local, vor fi condiții de atribuire în care se va ține cont ca domiciliul să fie de minim 5 ani pe raza comunei. Vrem să susținem tinerii născuți și crescuți în comuna Cuza Vodă.
Avem ședințe periodic cu mediul de afaceri de pe raza comunei, știu problemele acestora, iar pe ordinea de zi a mea, ca primar, și a Consiliului local, prioritară este scoaterea la licitație a unei clădiri pentru a da posibilitatea unor II-uri sau PFA-uri să aibă sediu pentru desfășurarea activității. Totodată vom închiria, în măsura posibilităților și spații pentru desfășurarea de activități, precum terase, laborator de cofetărie. Parteneriatul între administrația publică locală și micii antreprenori există. Susținem totodată și activitatea agricolă, în comuna Cuza Vodă sunt foarte mulți legumicultori, prioritatea este deschiderea unei piețe volante, până la finalul anului, avem infrastructura deja. Vă invit, pe această cale, să cumpărați produse bio la Cuza Vodă și să susțineți tinerii fermieri. Pe raza comunei este înființată o cooperativă agricolă care va depune cu siguranță un proiect pentru amenajarea unei fabrici de conserve.’’

Please enter banners and links.

Actualitatea de Călăraşi

Next Post

COMUNA BORCEA/Anunţ public privind decizia etapei de încadrare

lun iul. 25 , 2022
Print 🖨 PDF 📄 eBook 📱COMUNA BORCEA titular al proiectului “INFIINTARE SISTEM DE CANALIZARE, STATIE DE EPURARE SI RACORDURI IN COMUNA BORCEA, JUDETUL CALARASI”, anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către A.P.M. Calarasi, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul “INFIINTARE SISTEM […]